Sfântul Mucenic Ioan Valahul ‒ drumul spre sfințenie

Fiind luat în robie pe când avea 15 ani, Sfântul Ioan Valahul a luptat cu toată puterea împotriva desfrânării la care îl ademeneau stăpânii lui, fiind ucis pentru împotrivirea sa de a păcătui.

Născut în Țara Românească, în vremea domnitorului Matei Basarab, Sfântul Mucenic a fost prins de către turci și dus în Istanbul, pe când avea 15 ani. Fiind cumpărat de un păgân, acela pusese gând rău asupra lui, ispitindu-l spre desfrânare, dar cum Sfântul Ioan a refuzat, a vrut să îl silească. Atunci sfântul, rugându-se, a prins prilej și l-a ucis pe păgân. Pentru aceasta a fost prins și purtat în lanțuri pe drumul Țarigradului, ca să-l înfățișeze vizirului spre judecată.

Văzându-i frumusețea, văduva păgânului tocmai ucis a cerut să îi fie dat ei, pentru a-i ține locul bărbatului său. Vreme de doi ani și jumătate l-a ispitit pe Sfântul Ioan să desfrâneze cu ea, dar acesta se ținea curat și credincios în fața Domnului. Plină de furie, femeia l-a dat pe sfânt în mâinile eparhului și, după multe torturi, Sfântul Ioan Valahul a fost spânzurat.

Ultimele din categorie