Sfântul Mucenic Varlaam - drumul spre sfințenie

Preferând să îi ardă mâna, decât să pună cărbunii încinși pe altarul idolilor, Sfântul Varlaam a murit în timp ce își mărturisea credința în Dumnezeu.

Trăind în Antiohia Siriei și ajungând vremurile bătrâneții, a venit și momentul mărturisirii credinței sale în Dumnezeu, fiind adus la judecată de voievodul păgân. Silit să aducă jertfă zeilor, a refuzat și a fost chinuit, preferând să îi ardă mâna din pricina cărbunilor aprinși, decât să îi pună pe altarul idolilor. Și arătând încă o dată cui poartă dragostea în sufletul său, și-a dat ultima suflare, primind cununa biruinței.

Ultimele din categorie