Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul – drumul spre sfințenie

Documentar

Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul – drumul spre sfințenie

    • Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul
      Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul – drumul spre sfințenie

      Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul – drumul spre sfințenie

Urmându-i Sfântului Apostol Pavel și primind Botezul, Sfântul Mucenic Dionisie a aflat adevărata înțelepciune și a fost omorât pentru că L-a propovăduit pe Dumnezeu.

Unul dintre înțelepții Areopagului din Atena secolului I, Sfântul Dionisie, căsătorindu-se, a ajuns conducător al orașului pe când avea doar 25 de ani. Întâlnindu-l pe Sfântul Apostol Pavel, a simțit în inimă dragostea pentru Dumnezeu și a primit Sfântul Botez, urmându-l pe Sfântul Pavel vreme de trei ani.

Numit episcop în Atena, a plecat apoi să propovăduiască în Galia și, fiind deja la vârsta de 90 de ani, a fost prins împreună cu episcopul Luchian, preotul Rustic și diaconul Elefterie și au murit martiri, fiind persecutați de oamenii împăratului Domițian, pentru că erau creștini.