Trăind pe vremea împăratului Licinius, în secolul al IV-lea, cei 40 de mucenici erau soldați creștini, în Armenia. Aflând guvernatorul Armeniei, Agricola, despre ei, i-a silit să se închine idolilor, dar pentru că au refuzat au fost închiși vreme de opt zile și bătuți cu pietre. În cele din urmă, au fost condamnați la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. La miezul nopții însă, unul dintre cei 40 a ieșit din apa înghețată și, alergând spre baia caldă, pusă acolo de cei ce se închinau idolilor, a murit. Atunci ceilalți au început să se roage cu mai multă ardoare, încât apa lacului s-a încălzit, iar 40 de cununi strălucitoare s-au coborât deasupra lor.

Dar una dintre cununi nu mai avea pe cine să se așeze, căci unul dintre mucenici murise, așa că unul dintre soldați s-a aruncat în apă, văzând minunea, și a mărturisit că și el este creștin. Ieșind vii din lac, le-au fost zdrobite picioarele cu ciocane și, în felul acesta, 39 de mucenici au trecut la cele veșnice. Doar unul a mai rămas, așa că mama lui l-a purtat în brațe pe drumul unde erau duse trupurile, spre ardere, știind că se îndreaptă spre Împărăția Domnului. Astfel, și cel de-al 40-lea mucenic și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.