Viaţa Sfântului Simeon al Tesalonicului

4 Septembrie 2015 Vieţile Sfinţilor
 

Sfântul Simeon s-a născut în Constantinopol, cel mai probabil între 1381 și 1387.  S-a făcut de tânăr călugăr într-una din mănăstirile contantinopolitane, poate la mănăstirea isihastă Xanthopouloi.

Cel întru Sfinţi părintele nostru Simeon al Tesalonicului (aprox. 1381-1429) a fost arhiepiscop al Tesalonicului de la 1410 și până la moartea sa, în septembrie 1429. Este considerat ultimul ucenic al Sfântului Grigorie Palama și un teolog important al vremii sale. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 15 septembrie.

Sfântul Simeon s-a născut în Constantinopol, cel mai probabil între 1381 și 1387.  S-a făcut de tânăr călugăr într-una din mănăstirile contantinopolitane, poate la mănăstirea isihastă Xanthopouloi.

În 1410 sau 1416 sau 1417, Simeon a fost ales arhiepiscop al Tesalonicului și a rămas în scaun până la moartea sa, în septembrie 1429, în perioada dificilă de dinaintea căderii orașului sub turcii otomani.

Opera sa constituie, în ansamblu, cea mai cuprinzătoare interpretare și apologie a cultului ortodox (sec. XIV-XV). Scrierile sale au, în parte, cuprins dogmatic („Împotriva Eresurilor”, „Explicarea Simbolului credinței”, „Despre Preoție”), dar, în majoritate, au cuprins liturgic.

Ele explică simbolismul locașului sfânt - „Explicare (gr. ερμηνεία, ἡ - ermineia) despre Sfânta Biserică” - și slujba sfințirii ei, veșmintele și vasele liturgice, hirotonia și funcțiile lor („Despre hirotonie”), dar cele mai multe sunt consacrate descrierii și explicării doctrinare și simbolice a slujbelor Bisericii (cele 7 Taine, cele 7 Laude) și diversele forme de rugăciune („Despre dumnezeiasca Rugăciune”) și parte din ierurgii, ca rânduiala călugăriei („Despre pocăință”), rânduiala înmormântării, pomenirile morților („Despre sfârșitul nostru și orânduielile îngropării...”) etc.

Ca și Sfântul Nicolae Cabasila, Sfântul Simeon a făcut o explicare a Liturghiei („Despre Sfânta Liturghie”) care nu o egalează pe a marelui său înaintaș. Caracterul predominant al explicării lui Simeon este cel polemic. El combate cu multă competență atât practicile liturgice eterodoxe, dar mai ales practica liturgică latină (azima, împărtășirea sub o singură formă, obiecțiile latine împotriva epiclezei, întârzierea mirungerii copiilor, hirotonia prin ungere în loc de punerea mâinilor, etc).

Caracteristic pentru explicarea Liturghiei la Sfântul Simeon este nu numai polemica (combaterea practicilor și inovațiilor latine și a ereziilor liturgice mai vechi), ci și pledoaria pentru păstrarea nealterată a practicii sau tradiției liturgice ortodoxe.

Pentru acest motiv, explicarea Liturghiei Sfântului Simeon, deși inferioară celei a Sfântului Nicolae Cabasila, a fost cultivată și folosită de ortodocși mai mult decât cea a Sfântului Nicolae Cabasila, care a fost apreciată mult de catolici, atât pentru valoarea ei, cât și pentru caracterul ei irenic (lipsit de polemică, evitând chestiunile de amănunt prin care Liturghia ortodoxă se deosebește de cea catolică și care constituie obiect de polemică interconfesională).

Locul cel dintâi, ca valoare și extensiune, în opera liturgică a Sfântului Simeon, îl ocupă nu explicarea Liturghiei, ci a veșmintelor și obiectelor liturgice, a bisericii și a sfintelor slujbe, el fiind în această materie singurul interpret ortodox și deci singura călăuză, neavând nici înaintași și nici urmași.

Explicarea sa se bazează - în majoritatea cazurilor - pe înțelesul direct al formulelor sau textelor liturgice. Marele ierarh nu este însă numai un tâlcuitor al slujbei ortodoxe, ci și un restaurator sau orânduitoral ei: el a așezat canoane la Utrenia cântată, după Ps. 50, căci la această slujbă, după vechiul tipic al Bisericii din Constantinopol, nu erau prevăzute canoane.

A orânduit de asemenea să se facă înălțarea pâinii în cinstea Sfintei Fecioare, la fiecare Utrenie, după Cânt. 9. El este totodată un mare animator al spiritului liturgic, făcând apeluri numeroase către clerici de a nu-și uita slujba, adică misiunea, funcția lor harismatică sau sfințitoare.

Tratatul său „Despre preoție” este în fond o caldă pledoarie pentru slujba Liturghiei, care constituie culmea darurilor supranaturale conferite clericilor prin hirotonie și pe care îi îndeamnă să o săvârșească cât mai des pentru sfințirea credincioșilor.

Opera Sfântului Simeon are, în întregimea ei, semnificația și valoarea unei ultime și mari apologii a Ortodoxiei. Ea urmărește să explice și să expună pentru fiecare dintre instituțiile și tradițiile de cult ale Bisericii Ortodoxe temeiurile dogmatice, istorice și simbolice care le justifică și prin care ele se valorifică în tezaurul dogmatic și liturgic al creștinătății, mai ales în comparație cu particularitățile și inovațiile catolice de atunci.

Opera Sfântului Simeon al Tesalonicului a fost tipărită pentru prima dată la noi în țară de patriarhul Dositei al Ierusalimului, la Iași, în 1683. Această ediție este folosită de J.P. Migne, care o retipărește în vol. 155 al Patrologiei sale, în secolul trecut.

Chezarie, episcop al Râmnicului, o traduce în limba română și o tipărește la București, în 1765, sub titlul: „Voroavă de întrebări și răspunsuri”. Va fi retipărită în 1865-1866, cu titlul: „Tractat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe”, București, de tipograful Toma Teodorescu.

În 1929, Pr. M. Bulacu publică la Oradea: „Voroavă de întrebări și răspunsuri, a lui Simeon arhiepiscopul Tesalonicului”. Forma de expunere a operei Sfântului Simeon este de întrebări și răspunsuri, formă ce va fi folosită mai târziu de catehismele și erminiile liturgice ortodoxe.

Sfântul Simeon al Tesalonicului a fost canonizat la 3 mai 1981 de Patriarhia de Constantinopol și de Biserica Greciei, cu data de prăznuire la 15 septembrie.

Ultimele din categorie