Vindecarea unui lepros de către Sfântul Vasile

Minuni - Vindecări - Vedenii

Vindecarea unui lepros de către Sfântul Vasile

„Omul este mânios şi ocărâtor, stăpâne, şi pentru aceasta m-am temut să ţi-l arăt, ca să nu greşească cu vreun cuvânt împotriva Sfinţiei tale”. Atunci a zis Vasile: „Bună nevoinţă alegi. Dar să mă laşi şi pe mine întru această noapte să-i slujesc lui, ca şi eu să fiu părtaş la plata ta”. Drept aceea a rămas fericitul Vasile singur cu cel bolnav şi închizându-se toată noaptea a petrecut în rugăciune şi dimineaţa l-au scos pe cel bolnav întreg şi sănătos.

Într-una din zile, Cuviosul Părintele nostru Vasile, strălucit fiind de darul cel dumnezeiesc, a zis către clericii săi: „Veniţi, fiilor, după mine ca să vedem slava lui Dumnezeu şi împreună să proslăvim pe Stăpânul nostru”. Şi au ieşit din cetate, neştiind nimeni unde voieşte el să meargă. Iar un preot cu numele Anastasie, care vieţuia într-un sat, avea femeie cu numele Teogonia cu care patruzeci de ani a petrecut în feciorie şi de mulţi se socotea că Teogonia este neroditoare, pentru că nimeni nu ştia de fecioria curăţiei lor cea păzită în taină. Şi avea Anastasie, pentru viaţa sa sfântă, Duhul lui Dumnezeu şi era bărbat înainte-văzător. Că întru acea vreme, văzând el mai înainte cu duhul că Vasile avea să-l cerceteze pe el, a zis către soţia sa, Teogonia: „Eu mă voi duce la câmp ca să lucrez pământul, iar tu, sora mea, să împodobeşti casa şi în ceasul al nouălea din zi aprinzând lumânări să ieşi întru întâmpinarea Sfântului Vasile arhiepiscopul, că vine să ne cerceteze pe noi păcătoşii”. Iar ea, mirându-se de cuvintele bărbatului său, a împlinit porunca.

Şi nu departe fiind Sfântul Vasile de casa lui Anastasie, l-a întâmpinat pe el Teogonia şi i s-a închinat lui. Iar Vasile i-a zis: „Cum te afli, doamnă Teogonia?”. Iar ea, auzind că pe nume o cheamă, s-a înspăimântat şi a zis: „Sănătoasă sunt, stăpâne sfinte”. Iar fericitul i-a zis: „Unde este domnul Anastasie, fratele tău?”. Iar ea a răspuns: „Nu frate, ci bărbat îmi este şi s-a dus la câmp să lucreze pământul, dar mă voi duce să-l chem.” Iar Vasile i-a zis: „A venit şi în casă este, nu te osteni.” Aceste cuvinte auzind de şi mai multă spaimă s-a umplut, că toată taina lor Sfântul mai înainte a văzut-o şi, tremurând, a căzut la picioarele Sfântului şi i-a zis: „Roagă-te pentru mine, păcătoasa, Sfinte al lui Dumnezeu, că mari şi minunate lucruri văd la tine.”

Iar Sfântul se ruga pentru dânsa. Şi intrând în casa preotului, l-a întâmpinat însuşi Anastasie şi, sărutând picioarele Sfântului, a zis: „De unde mie aceasta că a venit arhiereul Domnului la mine?" Iar arhiereul i-a zis: „Bine că te-am aflat, ucenice al lui Hristos; să mergem la biserică şi să facem dumnezeiască slujbă.” Căci se obişnuise preotul acela să postească în toate zilele, afară de sâmbătă şi de Duminică, şi nu gusta nimic, fără numai pâine şi apă. Iar când au mers în biserică a poruncit Sfântul Vasile lui Anastasie ca să slujească Liturghia. Iar el se lepăda zicând: „Ştii, stăpâne, ce zice Scriptura: Cel mai mic de la cel mai mare se blagosloveşte.” Iar Vasile a zis către dânsul: „Cu toate lucrurile tale cele bune să ai şi ascultare.”

Şi, când slujea Anastasie, în vremea sfinţirii înfricoşătoarelor Taine, a văzut Sfântul Vasile şi ceilalţi care erau vrednici pe Preasfântul Duh pogorându-Se în chip de foc şi pe Anastasie înconjurându-l. Iar după săvârşirea dumnezeieştii slujbe, au intrat în casă şi a pus preotul masă Sfântului şi clericilor lui. Şi mâncând a întrebat Sfântul pe preot: „De unde îţi este averea şi ce fel este viaţa ta, spune-mi mie!” Răspuns-a preotul: „Eu, arhiereule al lui Hristos, om păcătos sunt şi mă aflu sub dajdia poporului şi am două perechi de boi. Cu una lucrez eu însumi, iar cu alta slujitorul meu şi din roadele lucrului acesta o parte este spre primirea străinilor, iar altă parte spre darea dajdiilor şi se osteneşte cu mine şi femeia mea, slujind străinilor şi mie.” Şi a zis Vasile către dânsul: „Să o numeşti pe ea sora ta, precum şi este; dar spune-mi mie bunătăţile tale.”

Răspuns-a Anastasie: „Eu nimic bun n-am făcut pe pământ.” Atunci Vasile a zis: „Să ne sculăm şi să mergem împreună”. Şi sculându-se au mers la un bordei şi a zis Vasile: „Să-mi deschizi mie uşa aceasta”. Iar Anastasie a zis: „Nu, Sfinte al lui Dumnezeu, să nu voieşti a intra, că nimic nu este acolo, fără numai cele de trebuinţă pentru casă”. Iar Vasile a zis: „Eu pentru trebuinţele acestea am venit”. Iar preotul nevrând să deschidă uşa, a deschis-o Sfântul cu cuvântul şi intrând a aflat acolo pe un om foarte rănit de lepră, căruia mai multe mădulare putrezind îi căzuseră. Şi nu ştia de dânsul nimeni, fără numai singur preotul şi sora lui. Deci a zis Vasile către preot: „Pentru ce ai voit să tăinuieşti de mine această comoară a ta?”.

Răspuns-a preotul: „Omul este mânios şi ocărâtor, stăpâne, şi pentru aceasta m-am temut să ţi-l arăt, ca să nu greşească cu vreun cuvânt împotriva Sfinţiei tale”. Atunci a zis Vasile: „Bună nevoinţă alegi. Dar să mă laşi şi pe mine întru această noapte să-i slujesc lui, ca şi eu să fiu părtaş la plata ta”. Drept aceea a rămas fericitul Vasile singur cu cel bolnav şi închizându-se toată noaptea a petrecut în rugăciune şi dimineaţa l-au scos pe cel bolnav întreg şi sănătos. Iar preotul şi sora sa şi toţi cei ce erau acolo, văzând o minune ca aceea, au proslăvit pe Dumnezeu. Şi s-a întors apoi Sfântul Vasile la casa sa.

(Sfântul Ierarh Vasile cel MareDin cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 132)