„Dar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu ca să vestiți în lume bunătățile Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată” ( I Petru 2,9).

Aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Petru arată cu o evidență incontestabilă vocația misionară a tuturor membrilor Bisericii, clerici și credincioși. Prin urmare, prin mireni sau laici înțelegem, totalitatea credincioșilor care au devenit membri ai Bisericii sau ai poporului lui Dumnezeu prin Botez, Mirungere și Euharistie.

Trimis în lume, Mântuitorul Iisus Hristos a îndeplinit o întreită slujire: Profet-Învățător, Arhiereu și Împărat. Ca Profet învață aducând revelarea desăvârșită a lui Dumnezeu, a voii și a lucrării Lui mântuitoare, ca Arhiereu reface comuniunea omului cu Dumnezeu, împăcând prin jertfa Sa supremă pe Dumnezeu cu omul (cf. Evrei 10,12), iar ca Împărat biruiește puterile răului și conduce pe om spre ținta sa finală și adevărată, comuniunea vieții veșnice cu Dumnezeu în Împărăția Sa (cf. Matei 28,18).

Continuând întreita Sa slujire în Biserică, Hristos întreține aceasta și cu fiecare membru al ei un dialog progresiv, în care nici El, nici Biserica sau membrii ei nu sunt într-o stare progresivă. Acesta este sensul preoției împărătești a tuturor credincioșilor: chemați să vestească în lume, alături de episcopi și preoți mântuirea în Hristos (cf. I Petru 2, 9-10).

Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție mărturisesc preoția generală a tuturor credincioșilor ca fiind o preoție reală, nu doar un cuvânt frumos. Toți cei botezați și unși, indiferent de sex și condiție, devin membri ai Trupului lui Hristos - Biserica, având darul său propriu, slujirea sa unică, misiunea sa personală. Sfântul Apostol Petru subliniază această preoție generală a tuturor credincioșilor creștini când îi numește „preoție sfântă” chemată să aducă „jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos” (I Petru 2,5) și „seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu” (I Petru 2,9). Toți creștinii sunt chemați la o slujire și la o misiune mai înaltă decât toți preoții și profeții Vechiului Testament. Această misiune și slujire n-o pot îndeplini decât printr-o preoție mai înaltă decât aceea pe care au avut-o ei.

Mirenii au nu numai dreptul, ci și datoria de a participa la misiunea integrală a Bisericii. Nu trebuie confundată preoția, care are în Biserică o misiune apostolică specială, cu misiunea Bisericii însăși, excluzând mirenii de la dreptul și datoria de a mărturisi credința în orice timp și în orice loc. Întreg poporul lui Dumnezeu este chemat și consacrat să participe la misiunea lui Hristos în calitate de „împreună-lucrători” cu Apostolii la zidirea Bisericii: „noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu, voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. Fiecare să ia seama la felul cum zidește; că o altă temelie nu poate nimeni să pună în afara celei puse, care este Hristos” (I Corinteni 3,9-11).

Participarea laicilor la slujirea profetică a lui Hristos se face prin propovăduirea Evangheliei, păstrarea și transmiterea misionară a Tradiției Apostolice și mărturia creștină în mijlocul lumii. Hristos Își împlinește misiunea profetică nu numai prin Apostoli și urmașii acestora, episcopii și preoții, ci și prin credincioșii laici pe care-i cheamă la mărturisirea credinței, dăruindu-le și harul cuvântului. Prin urmare, a învăța pe cineva pentru a-l aduce la credință este sarcina nu numai a fiecărui slujitor hirotonit, ci și a fiecărui credincios: „Frații mei, dacă vreunul din voi se va rătăci de la adevăr și cineva îl va întoarce, să știe el că cel ce l-a întors pe păcătos din rătăcirea căii lui își va mântui sufletul din moarte și mulțime de păcate își va acoperi”(Iacov 5, 19-20).

Credincioșii laici participă la preoția lui Hristos și prin toate acțiunile prin care mijlocesc împăcarea oamenilor cu Dumnezeu: „vă îndemn să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, că acesta este lucru bun și primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru” (I Timotei 2,1-3). Căci Dumnezeu „ne-a împăcat cu Sine prin Hristos și ne-a dat nouă slujirea împăcării” (II Corinteni 5,18).

Pentru „că lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva duhurilor răutății” (Efeseni 6,12), biruința asupra păcatului trebuie să se manifeste și în sfera socială. De aceea, participarea la slujirea împărătească a lui Hristos se concretizează și în îmbunătățirea condițiilor de viață din lume, a instituțiilor și a structurilor ei, ca acestea să nu genereze păcate sociale, ci să ofere condițiile optime pentru desăvârșirea omului.

(Pr. Macovei Codrin-Petru)

*Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2013.