Voieşti să faci un bine lumii... Când eram mic, mă gândeam că voi creşte ma­re şi voi face un bine lumii. Voi scrie niş­te cărţi sau voi picta nişte tablouri, pentru că am auzit că se vând la licitaţii cu milioane de dolari... Şi stăteam eu, în să­tucul meu, acolo, la şcoala de pictură din provincie, şi exersam şi gândeam că voi face pictură, voi face nişte tablouri pe care le voi vinde cu milioane de dolari la licitaţie, voi face o casă de copii şi voi da bani la toţi săracii care vor veni la mine. Asta era planul meu, cum voi ajuta eu lumea. Eu nu ştiam că este Dumnezeu. Acum Dumnezeu, în negrăita Sa dragos­te, mi-a dat această posibilitate ca să ajut lumea, nu cu bani, care se cheltuiesc, ci mi-a dat puterea de a ierta păcatele. De a spune: „Domnul Dumnezeu să te ierte şi să te miluiască”. Şi acest dar este dat no­uă tuturor, nu ca o taină (sacrament) a Bisericii, ci ca o stare a sufletului de a ierta. Pentru că însuşi Hristos ne-a repetat-o obsedant în predica Sa: „Iertaţi şi vi se va ierta”; „Cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura”; „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”; „Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm gre­şiţilor noştri”. Iată că iertarea de la Dumnezeu o primim în măsura în care noi în­şine dăruim iertare.

Ca să înţelegem şi mai adânc această relaţie şi condiţie a mântuirii noastre, Mântuitorul ne-a dat pilda celor doi datornici. (...)

Prin această pildă, Mântuitorul ne arată starea noastră în această lume, că toată relaţia noastră cu Dumnezeu se face prin aproapele, prin puterea de a ierta.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 71-73)