Odată, un monah de la Schitul Kavsocalivia era războit de-a dreapta de vicleanul diavol, care îi aducea gândul că nu face nimic în Sfântul Munte, în timp ce în lume ar putea face bine semenilor săi etc. I-a adus şi gândul că petrecerea monahicească este ceva de mâna a doua, precum şi altele de acest fel.

Bunul Dumnezeu văzând viclenia urâtorului de bine şi marea primejdie în care se afla fratele, a iconomisit o vedenie minunată.

S-a văzut aşadar pe sine mort şi pe diavoli că se apropiau de el ocărându-l, iar mai departe de el o mulţime de oameni. Deodată a apărut un înger şi i-a spus:

- Un monah desăvârşit e mult mai vrednic decât această mulţime.

Când şi-a venit în sine monahul şi-a spus:

- Ia te uită ce vrednicie primeşte omul de la Dumnezeu când se face monah!

De atunci şi-a sporit nevoinţa duhovnicească, iar cuvintele îngerului le-a scris pe peretele chiliei sale, ca să le vadă şi să se nevoiască cu mai multă râvnă.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi. Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 132-133)