Sufletul căruia îi place să osândească pe oameni sau care e neascultător sau neînfrânat sau care a lăsat pocăința, nu poate să scape de cursele demonilor și să se elibereze de gândurile rele; dar dacă plânge pentru păcatele sale și iubește pe fratele, Domnul îi va da lacrimi pentru întreaga lume. „Doamne, dă-mi lacrimi ca sufletul meu să plângă din iubire pentru fratele ziua și noaptea!" Și, iată, Domnul ascultă rugăciunea și dă sufletului lacrimi mari. Domnul ne iubește atunci când în rugăciune vărsam lacrimi din iubire și ne ascultă cu milostivire.

(Sf. Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smerenie, Editura Deisis, p. 249)