Vrei să ții pasul pe calea spre mântuire? Nu te împovăra!
Dumnezeu a lăsat cu îndestulare pentru toată lumea, hrană și mijloace, frumusețe și condiții de viață. Să-ți iei doar atât cât îți trebuie din fiecare, să nu-ți iei mai mult pentru că te împovărezi inutil.
Dumnezeu a lăsat cu îndestulare pentru toată lumea, hrană și mijloace, frumusețe și condiții de viață. Să-ți iei doar atât cât îți trebuie din fiecare, să nu-ți iei mai mult pentru că te împovărezi inutil. Animalul sălbatic nu mănâncă mai mult decât îi trebuie, el are ceva care îl delimitează biologic. Că dacă lupul ar mânca mai mult decât trebuie spre exemplu, s-ar îngrășa peste măsură și l-ar mânca celelalte animale ale pădurii care nu s-ar mai teme de el. Așa și omul, dacă se împovărează prea mult, nu mai poate ține pasul cu cei de alături pe drumul care duce la mântuire. Nu spun că omul trebuie să trăiască în sărăcie, omul trebuie să trăiască demn, pentru că așa l-a lăsat Dumnezeu, și Dumnezeu i-a lăsat de toate pentru asta, i-a pus la îndemână fructele și tot ce este în grădina raiului.
(Adrian Alui Gheorghe, Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire, Editura Conta, Piatra Neamț, 2006, p. 166)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro