Deşartă este toată nevoinţa, toată înfrânarea, toată supunerea, toată neagoniseala şi toată multa învăţătură, dacă este lipsită de smerita cugetare. Căci, precum început şi sfârşit al bunătăţilor este smerita cugetare, aşa început şi sfârşit al răutăţilor este înalta cugetare. Însă, în multe feluri şi în multe chipuri este acest duh necurat, care se nevoieşte a domni peste toţi şi fiecăruia, prin meşteşug, îi întinde cursă. Celui înţelept, prin înţelepciune; celui tare, prin tărie; celui bogat, prin bogăţie; celui frumos, prin frumuseţe; celui bine grăitor, prin buna grăire; celui cu bun glas, prin buna glăsuire; celui cu bună pricepere, prin buna pricepere; celui care frumos se poartă, prin frumoasa purtare.

La fel şi pe cei duhovniceşti nu încetează să-i ispitească: pe cel care s-a lepădat de lume, prin lepădarea de lume; pe cel înfrânat, prin înfrânare; pe cel liniştit, prin liniştire; pe cel neiubitor de câştig, prin necâştigare; pe cel mult învăţat, prin multa învăţătură; pe cel cucernic, prin cucernicie şi pe cel cunoscător, prin cunoştinţă. Iar cunoştinţa cea adevărată este unită cu smerita cugetare. Deci, în acest chip se sârguieşte să semene neghinele în toţi.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături, vol. I, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 100)