Poate vi se pare puțin, dar Zaheu știe să aleagă între vămi. E dintâi angajatul unui Imperiu idolatru și politicianist – dincolo de politica Cezarului – pentru ca apoi să fie candidatul la Împărăția cerurilor. Nu are nici un argument de partea sa în ochii comunității din Ierihon. Vameș, atinge bani și vorbește cu păgâni. Nu-i nimic vrednic de Iahve în viața lui. Atât că, trecând pe străzile Ierihonului, Dumnezeu-Omul îl află vrednic de Împărăție. Pare că îl știe deja. Și cred că așa și este. Hristos este în toți cei săraci cărora Zaheu le dă jumătate din câștig. E în cei năpăstuiți cumva de el cărora le întoarce împătrit paguba produsă. Smerit și tenace în munca sa Zaheu nu face parte dintre funcționarii legii ci dintre oamenii care văd oameni. Refuză în adâncul său orice blocare în funcționărism. Orice pact cu nefirescul oprimării omului ca să fie bine sistemului. Nu-i un funcționar după voia împărăției romane. Dar se vede că asta îl face funcționar model după voia Împăratului ceresc. 

Domnul, prin praful Ierihonului, descoperind zarea din ochii lui Zaheu. Care știe că nu se poate apropia de Iisus fără riscul de a fi pus la punct. Urcă în sicomor arătând că uneori „a urca” e semn de smerenie. Să vrei să-L vezi fie și o clipă e mai mult decât să vorbești o viață despre El fără a-L vedea. Ba mai mult. Zaheu ne învață că atunci când nu ai nimic de ascuns Dumnezeu te vede și atunci când îți asumi o misiune – cu toate greutățile ei – ești transparent vederii Lui și co-părtaș cu El la liniștea lumii. Deloc lumească, de altfel. Zaheu e senin ca om. Plin de entuziasm, am spune astăzi, pentru că știe pe Cine vede. De unde îi vine bucuria de a fi om. 

Desigur că avem și „murmurătorii” de serviciu. Mormăitorii. Nemulțumiții cei dinainte de a exista social-media. Care au aceeași boală ca astăzi. Îi dau lecții de comportament lui Dumnezeu. Îl ceartă în gând și uneori cu gura mare. Că nu e ca ei. Cum nici nu ar putea fi Dumnezeu. Iubirea nu poate gândi ca ura. Bucuria ca lehamitea de bine. Domnul Hristos e bucuros că și-a aflat om. Că vede că are dreptate. Zaheu îi oferă motivul Întrupării. Pentru oameni ca el S-a întrupat. Fără această Întrupare, fără Învierea Lui din morți Zaheu ar fi rămas simplu slujbaș al unei împărății pământești. Și prin aceasta oprimante. Silnice. El bietul căruia i se arată străină ura și bucurie oricare dintre Fericirile pe care Domnul le rostește în urechile mulțimii. Putem chiar face un exercițiu, ca la școală, înlocuind cuvântul „Fericiți” cu... „Zaheu”. Zaheu este cel sărac cu duhul, Zaheu este cel prigonit... Ba chiar, în viziunea lui Luca, Zaheu cel sărac pur și simplu, sărăcit de bunăvoie...

Zaheu „iese” bine la Vama Bucuriei cu Hristos. Nu se urcă în sicomor ca un om părăsit de vocație pentru a-și recăpăta motivarea. Motivarea era binele din el care se întâlnește în văzduhul rarefiat al Împărăției cu Izvorul Binelui, Domnul nostru Iisus Hristos. Și împărăția se schimbă din ținta ei pământească în aceea cerească. Pentru că nici în Israel nu aflase Domnul bucuria aceasta, a omului fericit înainte de a ști Fericirile!