Text și context

Episodul care are în centru convertirea lui Zaheu beneficiază de o poziționare spațială precisă. Ierihonul e locul în care se vor petrece toate. Și personajul care beneficiază de atenția învățătorului e prezentat cu grijă. Zaheu e vameș. Face parte dintr-o categorie socială importantă. Una care nu-i prea iubită de popor, ce-i drept. Căci, în acele vremuri, vameșii erau cei care se ocupau cu colectarea taxelor. Profitând de lipsa de cunoștințe fiscale ale oamenilor simpli, își însușeau, nu de puține ori, bunuri care nu li se cuveneau. Sub pretextul că le iau în beneficiul autorității romane ocupante. 

Învățătorul și Zaheu

Cred că acesta este și unul dintre motivele pentru care cel în cauză nu iese în primul rând. Cu siguranță, nu singurul. Despre un altul ne vorbește Sfântul Luca, atunci când arată că era „mic de statură”. Dincolo de asta, se temea probabil să nu se expună. Dacă ar fi fost recunoscut, s-ar fi putut isca un conflict în mulțime. Acest lucru ar fi putut degenera și i-ar fi adus pagube. Ca atare, preferă să ia o oarecare distanță.

Întrucât dorința de a-L vedea pe Hristos era una sinceră, ea va găsi ecou la Învățătorul însuși. Observat de departe, e abordat de Iisus, care-l invită să coboare din sicomorul în care se cocoțase. Nu doar pentru a-i strânge mâna. Dorește să rămână în casa sa. Să aibă prilejul de a-l cunoaște mai bine. Să-l onoreze prin intermediul acestui act. Decizia e comunicată întregii mulțimi care se găsește acolo. De bună seamă, stârnește vociferări și controverse. Domnul nu se sinchisește prea mult de ele. E Dumnezeul tuturor. În plus, precum se va vedea la finele episodului, întâlnirea cu Zaheu îi slujește spre a transmite un mesaj de o extraordinară actualitate. 

Pentru vameș, această întrevedere e una extrem de importantă. Îi schimbă viața. La propriu. Dialogul cu Învățătorul îl face să treacă dincolo de stagiul de simplu ascultător. Îl pune în postura de a aplica cele învățate. Întrucât inima lui e receptivă la cuvintele harului, efectul e unul imediat: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”, nu sunt cuvinte goale. Ele vin să transpună o stare a sufletului. Să sublinieze faptul că există întotdeauna posibilitatea de a îți schimba viața în bine. Domnul însuși e fericit. Omul acesta, blamat din pricina profesiei sale, s-a dovedit mai onest decât mulți dintre conaționalii săi, care se considerau mai buni decât el.

În loc de concluzii

Întâlnirea lui Zaheu cu Mântuitorul vorbește despre multe aspecte interesante. Arată cum, atunci când nu-ți dorești decât să-L întâlnești, ai parte de o întrevedere care te copleșește întru totul. Omul nu-și dorește decât să-L vadă. De la distanță. Să se bucure. Să observe, fără a fi egoist, ori a cere să i se dea atenție. E conștient că prezența Sa e suficientă și nu necesită altceva. Ca atare, e copleșit. Iisus îi arată că îi cunoaște deopotrivă gândurile și inima. Și că îi apreciază eforturile. Așa cum ne arată și nouă, de fiecare dată când ne asemănăm acestuia prin felul nostru de a fi. În plus, ne vorbește despre universalitatea chemării mântuitoare. Hristos nu a venit să cheme pe cei din tagma educată, ori care se considera reprezentativă pentru religia și spiritualitatea iudaică. Dimpotrivă. Are gânduri mari și cu cei pe care societatea îi alunga la periferia moralei. Ca atare, ori pe ce treaptă ne găsim, e oricând rost pentru prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Important e doar s-o dorim. Îndrăzniți!