Nu întrebați: „până când”? Numai leneșii întreabă așa. Să nu ne înșelăm: nu trăim o mie de ani, nu. În vremea veche, oamenii trăiau câte nouă și șapte sute de ani, cel mai puțin, o sută de ani. Așa au trăit: Enoh, Noe, Abel, Avraam, Iov și alții care au plăcut lui Dumnezeu.

În neamul nostru, nu trăiește cineva mai mult de șaptezeci sau optzeci de ani. Până la atât se lungește viața. După aceea urmează sfârșitul, așa cum spune David: „zilele anilor noștri: șaptezeci de ani, iar de vor fi în putere: optzeci”. Acum vedem chiar și copii mici sau prunci, murind în fragedă vârstă și pierind înainte de a pătrunde bine în viață.

La fel și noi, fiilor, astăzi sau mâine vom muri. Aducându-ne aminte de acest lucru în toate zilele, să facem fapte bune, plinind pravila duhovnicească. Tot așa au petrecut părinții noștri puținele lor zile.

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura  Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, p. 68)