Hristos Dumnezeu, Cel Ce a creat timpul și stăpânește veacurile, ne-a binecuvântat să ajungem anul 2018, unul de referință pentru neamul nostru, când vom omagia un veac de la realizarea visului de secole al poporului român, Unirea. În acest context, Sinodul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe a declarat anul 2018 drept „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. Este premisa binecuvântată spre organizarea de numeroase evenimente comemorative și omagiale, ce vor elogia personalitățile Marii Uniri, reiterându-se înaltul ideal la care trebuie să țintim: unitatea de credință și neam. Temele se arată foarte generoase, atotcuprinzătoare, prilejuind o nouă evidenţiere a relației istoriei Bisericii noastre strămoșești cu istoria poporului român, relație care merge uneori chiar până la identificare, căci istoria românilor nu poate fi completă fără istoria Bisericii. Cine încearcă să privească istoria națională, eludând-o pe cea a Bisericii Ortodoxe Române, de fapt o trunchiază și o face incapabilă să redea cu fidelitate toate fenomenele complexe derulate în trecutul nostru tumultuos.

Totodată, dacă ne referim la relația dintre credință și unitatea de neam, este folositor să amintim faptul că aceeași credință, trăită și mărturisită de toți confrații din toate provinciile istorice românești, i-a determinat să caute înfăptuirea unității statale. Românii veacurilor trecute, deși trăiau în țări diferite, transilvănenii chiar sub regim ostil credinței ortodoxe, au rămas întotdeauna uniți prin credință, manifestată nu doar în biserică, ci și pe ogor, în bătătura casei, la pădure ori cu arma în mână pe front.

De aceea anul 2018 constituie un bun prilej pentru reafirmarea acestor adevăruri fundamentale privitoare la credința și unitatea poporului român: credința în același Dumnezeu, originea ei apostolică, a constituit călăuza luminoasă prin negura vremurilor, dându-le putere înaintașilor să îndure istoria dramatică a separației de atâta amar de secole, fără să deznădăjduiască, luptând pentru izbăvire, pentru ca această Cruce a suferinței să se transforme în bucurie a Învierii.

Având în vedere toate acestea, nădăjduim că 2018 va fi un an al renașterii, al regăsirii și al reînvierii. Privind succint pe agenda noului an, observăm că, providențial, este presărat cu multiple evenimente; dacă le vom marca în mod plenar, însuflețindu-le cu dragostea înaintașilor noștri pentru aceste valori, vom rezona în duh cu ei, redescoperind frumusețea unei credințe trăite și mărturisite fără nici o sfiiciune, iar iubirea față de glia străbună ne va îndemna să iubim mai stăruitor România și românismul, luptând, fiecare după a sa putere, spre propășirea neamului și unitatea lui.

Iată câteva momente comemorative centenare din bogatul an 2018: la 24 ianuarie 1918 Republica Democratică Moldovenească își declara independența față de Rusia sovietică, pentru ca, la 27 martie (după calendarul iulian), 9 aprilie (după cel gregorian), să se înfăptuiască unirea cu România. Un moment de referință pentru cultura română s-a petrecut tot în 1918, când la Iași, pe 15 aprilie, s-a inaugurat Muzeul Memorial „Ion Creangă” din cartierul Țicău, în bojdeuca genialului humuleștean, ea devenind astfel prima casă memorială din România. O dată centenară, dar  dramatică, este cea de 24 aprilie 1918, când s-a încheiat tratatul de pace de la București, dintre țara noastră, pe de o parte, și Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia, pe de altă parte. Era un tratat înrobitor pentru noi și de aceea nu a fost niciodată ratificat de către Regele Ferdinand, actul devenind nul.

În calendarul cultural al nației române, ziua de 29 aprilie 1918 rămâne una de referință, căci atunci a pășit spre bolțile Veșniciei cunoscutul dramaturg Barbu Ștefănescu Delavrancea, autorul cunoscutei trilogii Apus de soare. Rămânând în sfera culturii, să amintim că tot în urmă cu un secol, pe 9 mai 1918, se stingea din viață poetul George Coșbuc, autorul celebrei poezii Noi vrem pământ, din pricina căreia a avut mult de suferit. Nu a mai apucat să vadă îndelung așteptata dezrobire a Transilvaniei și unirea cu țara. Însă, năzuind spre sfântul ideal al unității de neam, a scris: „Patria ne-o fi pământul/ Unde ne-or trăi nepoţii,/ Şi-ntr-o mândră Românie/ De-o vrea cerul, în vecie,/ S-or lupta să ne păzească/ Limba, legea românească/ Şi vor face tot mai mare/ Tot ce românismul are: Asta-i patria cea dragă/ Şi-i dăm patriei române/ Inima şi viaţa-ntreagă”. 

Un eveniment deosebit, cu urmări nefaste pentru întreaga Europă şi nu numai, s-a petrecut tot cu un secol în urmă în Rusia: pe 17 iulie 1918 erau executați ţarul Nicolae al II-lea, ţarina Alexandra Feodorovna şi copiii lor, cele patru prinţese: Olga (22 ani), Tatiana (20 ani), Maria (18 ani), Anastasia (16 ani) şi ţareviciul Alexei (14 ani). La data de 4 august 2000 Biserica Ortodoxă Rusă i-a canonizat pe toţi, trecându-i în calendar drept cuvioşi supuşi pătimirii.

Nu putem neglija data de 11 noiembrie a anului 1918, când s-a semnat, într-un vagon de tren, în pădurea Compiègne (Franța), Tratatul de armistițiu între Germania și puterile Antantei, care a pus capăt primei conflagrații mondiale. La scurt timp, pe 28 noiembrie 1918, Bucovina s-a unit cu România. Astfel, nordul Moldovei revenea acasă după 143 de ani de înstrăinare. Centrul listei momentelor comemorative și omagiale va fi, fără doar și poate, la 1 decembrie, când vom celebra un secol de la temeluirea României Mari, care a rămas „mare” doar 22 de ani, căci pe 28 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, partea de nord a Bucovinei, împreună cu Basarabia și Ținutul Herța, au fost ocupate de U.R.S.S..

Sărbători-vom așadar Marea Unire, dar într-o Românie nu la fel de mare. De aceea anul 2018 să ne fie tuturor prilej de ridicare spre tot lucrul bun, învățând de la înaintași să ne apărăm, precum ei odinioară, identitatea, valorile spirituale și culturale ale poporului din care am răsărit.