De multe ori, în vremuri tulburi, cuprinse de împuținarea credinței și de lipsa exemplelor vii, se împlinește cuvântul Domnului: „Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19.14). Cuvântul acesta se împlinește îndeosebi  la descoperirea minunată a sfinților care vreme îndelungată au rămas necunoscuți, sfinții cunoscuți mai apoi pentru puterea dragostei care sălășluiește în ei.

În plin regim comunist, în primăvara anului 1986, avea să se descopere la Mănăstirea Neamț în chip minunat un sfânt care, deși a rămas necunoscut, transmite până astăzi chemarea la credință într-o tăcere deplină. Astfel, într-o zi liniștită de sâmbătă, în data de 24 mai, în jur de ora 15.00,  în aleea ce duce dinspre clopotniță către biserica „Înălțarea Domnului” a apărut din senin o „burdujire” de aproximativ 50 de centimetri lungime, care avea în partea de mijloc înălțimea de 20 centimetri, ridicătură care era foarte vizibilă şi împiedica mersul. În zilele ce au urmat, monahii mănăstirii au săpat, căutând o presupusă canalizare afectată de vreo înfiltrație, dar au scos la iveală moaștele unui sfânt.

Sfântul Necunoscut de la Neamț – așa cum este cunoscut în popor – se înscrie în șirul sfinților descoperiți în secolul al XX-lea în chip minunat, dintre care mai cunoscuți sunt Sfinții Mucenici din Mitiline: Rafail, Nicolae și Irina și Sfântul Mucenic Efrem cel Nou din Attica. Se crede că acest cuvios necunoscut este unul dintre primii monahi ai Mănăstirii Neamț, iar sfințenia sa este  mărturisită atât de minunata descoperire a moaștelor sale, cât  și de minunile ce i-au urmat. Însă nu toate minunile au rămas consemnate în tradiția mănăstirii nemțene, pentru că mulți au păstrat în taina inimii lor ajutorul primit de la sfânt. Credem că în timp se vor aduna mult mai multe mărturii, într-un mănunchi care să fie un prinos de mulțumire adusă sfântului dăruitor de bucurie.

Putem spune, însă, că cei care au simțit cel mai puternic  harul bineplăcutului lui Dumnezeu au fost cei stăpâniți de duhurile rele, care prin mila sfântului au primit alinare și izbăvire. Atunci când acești bolnavi se apropie de racla cu cinstitele moaște, duhurile necurate care îi stăpânesc se manifestă violent, scoțând sunete și țipete nefirești, arătându-se prin aceasta puterea sfântului, care îi arde. De asemenea, mulți dintre cei cuprinși de felurite boli și neputințe au primit ușurare și chiar vindecare deplină, fiecare după măsura credinței sale, la racla cu sfintele moaște.

La începutul anului 1990, când Sfântul a fost așezat în raclă spre închinare, niște oameni superstițioși au îndrăznit să ia un fragment din sfintele sale moaște; le țineau în mașină, crezând că le vor aduce noroc. Dar Sfântul nu a îngăduit acest lucru și l-a pedepsit pe fiul lor, strâmbându-i gura. Cei care au greșit s-au întors la mănăstire, căutând un duhovnic bătrân ca să le citească rugăciuni. Au fost îndrumați către părintele Ghenadie Crudu, duhovnicul mănăstirii, care i-a îndemnat să înapoieze moaștele, slobozindu-i în pace la casa lor.

O credincioasă din Timișoara, venind la racla Sfântului, a mărturisit minunea pe care Dumnezeu a lucrat-o în viața ei. Căci, neputând avea copii, se ruga stăruitor să i se dezlege nerodirea. Într-o noapte, în vis, a auzit un glas care o îndemna să meargă să se închine Sfântului de la Mănăstirea Neamț. Venind, s-a rugat Sfântului înaintea raclei sale din pronaosul bisericii. La scurt timp, a aflat împlinirea cererii ei arzătoare; după nașterea unui prunc sănătos, și mai apoi a încă unuia, s-a întors  la Neamț pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu și Sfântului.

O altă credincioasă, având aceeași neîmplinire, a venit la racla Sfântului și, cu multă credință, s-a rugat lui. În clipa în care s-a atins de sfintele sale moaște, a simțit o putere care i-a cuprins tot trupul. După puțin timp, a văzut împlinirea doririi ei, prin rugăciunea cuviosului dobândind un prunc sănătos.

O bătrână neputincioasă, care avea o durere insuportabilă de spate, atingându-se de moaștele Sfântului a primit alinare și ajutor.

De asemenea, un monah, având o durere îngrozitoare de cap, ce nu îl mai părăsea, a alergat la racla Sfântului și, închinându-se, s-a uns cu untdelemn din candelă. De îndată a aflat deplină alinare, slăvind pe Dumnezeu.

În puține cuvinte, mulți dintre cei care au plecat de la Sfânt folosiți și cu belșug de binecuvântări au mărturisit din prea plinul inimii, astfel:

„Îl simt pe sfânt ca având multă dragoste și smerenie...”

„Parcă stă în umbră și mă ajută fără să-i cer ceva.”

”Simt o bucurie foarte mare față de el, cred că e un sfânt frumos.”

„S-a ascuns mereu toată viața...”

„Îl simt așa apropiat... parcă l-aș cunoaște demult.”

Apariția Sfântului Necunoscut de la Neamț pentru poporul nostru evlavios a fost o adevărată mângâiere în acea perioadă de comunism, o mărturie a profunzimii istoriei și a prezenței Bisericii de-a lungul timpului. Faptul că nu i se cunoaște numele acestui sfânt până astăzi, îl înțelegem ca pe un îndemn la smerenie.