Dumnezeu este foc care încălzeşte şi înflăcărează inima. Aşadar, atunci când simţim în inima noastră răceală, să-L rugăm pe Domnul să vină şi să ne încălzească, insuflându-ne iubire pentru El şi pentru aproapele. Părinţii spuneu: caută-L pe Dumnezeu, dar nu cerceta cu curiozitate unde se află. Acolo unde se află Dumnezeu, nu există răutate. Cele ce provin de la Dumnezeu sunt liniştite şi de folos şi-l conduc pe om la osândire de sine şi smerenie.

Dumnezeu vădeşte iubirea sa de oameni nu numai atunci când săvârşim binele, dar şi atunci când Îl supărăm şi Îl mâniem prin păcatele noastre. Cu câtă îndelungă răbdare rabdă greşelile noastre! Dar şi când pedepseşte, cu câtă compasiune pedepseşte!

Dumnezeu este desigur drept, dar de obicei dreptatea Lui nu se arată în viaţa noastră. David L-a numit Judecător drept. Însă Fiul Său ne-a arătat că Dumnezeu este mai mult bun şi milostiv. Deşi suntem păcătoşi, a venit şi S-a răstignit pentru noi!

Cu cât omul înaintează în virtute, cu atât mai mult păşeşte pe urmele Domnului, care în veacul viitor îi va arăta Faţa Lui. Drepţii, cât trăiesc pe acest pământ, Îl văd ca în suprafaţa lină a unei ape. Însă în cealaltă viaţă Îl vor vedea exact aşa cum este.

Dacă nu-L cunoşti pe Dumnezeu, nu-L vei putea iubi. Pentru a-L iubi, trebuie să-L cunoşti. Căci cunoaşterea lui Dumnezeu precede iubirii Lui.

Când eşti îmbuibat, nu cugeta la lucrările lui Dumnezeu. Cum poţi să cercetezi tainele dumnezeieşti cu pântecele plin?

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 313-314)