Dacă întrebi pe cineva care l-a cunoscut pe arhiepiscopul Ioan (Maximovici) ce îi atrăgea pe oameni la dânsul, şi încă îi atrage pe oamenii care nu l-au cunoscut vreodată, răspunsul este pururea acelaşi: el răspândea din abundenţă în jurul său iubirea; el se jertfea pe sine pentru ceilalţi dintr-o dragoste absolut sinceră şi total dezinteresată, faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Iată cum i se revelau tot felul de lucruri care nu li se descopereau altora şi pe care el nu le-ar fi putut descoperi niciodată prin mijloace fireşti. El însuşi propovăduia faptul că, în ciuda “misticismului” Bisericii noastre ortodoxe, pe care-l aflăm în Vieţile Sfinţilor şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, adevăratul creştin ortodox are întotdeauna ambele picioare bine înfipte în pământ, înfruntând orice fel de situaţie se află dinaintea sa.

Doar prin acceptarea situaţiilor date care necesită o inimă plină de iubire, te poţi întâlni cu Dumnezeu. Tocmai printr-o astfel de inimă plină de iubire poţi ajunge la cunoaşterea adevărului, chiar dacă Dumnezeu uneori trebuie să înfrângă şi să smerească o inimă spre a o face receptivă, ca în cazul Sfântului Apostol Pavel, care odinioară persecutase creştinii. Dar pentru Dumnezeu, trecutul, prezentul şi viitorul inimii omeneşti sunt toate prezente, iar El vede acolo unde poate pătrunde şi comunica.

(Părintele Serafim Rose, Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului, Editura Agapis, 2005, pp. 31-32)