Aceste atitudini şi comportamente pot fi cu uşurinţă copiate, adoptate şi puse în practică de către ceilalţi, în interacţiunile lor sociale. Cu atât mai mult cu cât, în colectivităţi, procesul de contagiune socială acţionează pe scară largă, conducând la preluarea şi, uneori, amplificarea, atât a atitudinilor pozitive, cât şi a celor negative, ostile. Observăm că uneori este suficientă doar o remarcă, pentru ca ulterior să se ajungă la un adevărat curent de opinie. De asemenea, în ceea ce priveşte reacţiile emoţionale, putem vedea cu uşurinţă cum un sentiment, o emoţie, manifestată într-un grup, este preluată şi de către alte persoane şi ajunge să definească întreg climatul afectiv din acel moment. Dacă suntem membri ai acelui grup, putem realiza la un moment dat că, sub presiunea grupului, ajungem să trăim sentimente care nu ne sunt în mod necesar caracteristice, pe care nu le resimţim în mod real sau pe care nu le resimţim la acea intensitate.

Avem o responsabilitate mare în raport cu semenii noştri

Psihologia cognitiv-comportamentală afirmă faptul că în general oamenii observă tipare de gândire, atitudine, comportament pe care ceilalţi le au, precum şi reacţiile pe care acestea le trezesc în jur. Dacă reacţiile semenilor la un anumit comportament sunt apreciate drept recompensă - recunoaştere, valorizare, respect, iubire -, atunci este foarte probabil ca acel tipar atitudinal-comportamental să fie învăţat şi manifestat de către persoana care iniţial a observat, în scopul de a obţine acelaşi succes. Acesta este şi unul dintre mecanismele prin care comportamente aparent indezirabile - agresive, impulsive, vulgare sau delăsătoare - pot fi preluate şi de către alţii, dacă au avut un aparent succes - au fost apreciate, admirate de către grup. De asemenea, comportamente pozitive pot fi reprimate, în momentul în care nu sunt recompensate corespunzător, prin apreciere, sau cu atât mai mult, dacă sunt dezaprobate, ridiculizate în grupul de referinţă sau de persoane importante.

Deşi par principii valabile mai mult în educaţia copiilor, acestea se aplică şi se regăsesc şi în viaţa adulţilor, dat fiind faptul că şi aceştia se află într-un proces continuu de dezvoltare, modelare şi adaptare socială. Din acest punct de vedere, avem o responsabilitate mare în raport cu semenii noştri, prin reacţiile pe care le avem faţă de comportamentele lor din spaţiul public.

Deşi am putea crede că reacţiile celorlalţi îi privesc strict pe aceştia, atât spiritul moral-civic, cât şi psihologia demonstrează că avem un rol important în modelarea lor. Teoriile modelării pro-sociale afirmă că prin însuşi comportamentul nostru oferim modele de urmat celor din jur. De asemenea, este important să oferim semenilor noştri repere, jaloane, prin reacţiile noastre, apreciind gesturile, atitudinile, comportamentele folositoare, plăcute în societate, şi dezaprobând pe cele vulgare, agresive. Astfel, pentru a fi mai concreţi, de mute ori, în jurul nostru, pe stradă sau în tramvai, vedem gesturi binevoitoare, pe care am putea fi tentaţi să le ignorăm, fiind absorbiţi de grijile cotidiene. Un simplu zâmbet sau „mulţumesc“ poate reprezenta o încurajare suficientă pentru ca persoana să repete gestul şi în alte situaţii. Pe de altă parte, dacă în acelaşi loc public fiind, observaţi un gest vulgar, care deranjează în mod vădit mai multe persoane, printre care vă număraţi, încercaţi să găsiţi un mod ferm, dar neagresiv, de a spune că aceasta nu e permis, nu e de apreciat. Tocmai astfel de reacţii asertive ar putea descuraja repetarea gestului în alte situaţii.

O sursă de inspiraţie

Nu putem fi niciodată îndeajuns de conştienţi de măsura în care comportamentul nostru poate fi utilizat în orice clipă drept model de către alţii. Fie că este vorba de o soră mai mică, fiul sau fiica dumneavoastră, o colegă de serviciu sau o persoană pe care nu o cunoaşteţi, de a cărei existenţă nici nu ştiţi. Modul în care punem în practică valorile pe care le avem, „talanţii“ de care dispunem, poate reprezenta o sursă de inspiraţie, un model. Pot fi calităţi care prin însuşi specificul lor ies mai puţin în evidenţă  - răbdarea, cumpătarea, calmul, blândeţea -, dar care se impun de la sine prin perseverenţă. Cel mai bun mod de a-i învăţa pe cei din jur despre aceste valori este să le punem noi înşine în practică, în cele mai variate situaţii, nu de a ţine discursuri despre ele. De asemenea, este foarte important să fim conştienţi pe cine alegem drept model pentru conduita noastră. Este drept că succesul social de care se bucură numeroase vedete ar putea reprezenta o tentaţie în adoptarea unor atitudini expansive, de faţadă. Cu toate acestea, putem deveni conştienţi că avem adevărate modele în vieţile sfinţilor, care au dat viaţă cu adevărat virtuţilor şi „talanţilor“ lor.