Aghiasma Cuviosului Teofil, Izvorâtorul de Mir
Aghiasma Cuviosului Teofil se află la aproximativ 70 m de Chilia istorică a Sfântului Vasile din pustia Kapsala, care aparține de Mănăstirea Pantocrator din Muntele Athos. După tradiție, acesta este locul unde au fost aflate moaștele Sfântului.
În anul 1548, simțindu-și aproape ceasul morții, Sfântul Teofil a poruncit ucenicului său Isaac, să nu-i facă o înmormântare fastuoasă, ci să-i lege o funie în jurul picioarelor și să-l tragă afară din chilie, și apoi să arunce trupul său în pârâul din apropiere. Când sfântul a trecut la Domnul pe 8 iulie 1548, părintele Isaac a urmat porunca starețului său.
Prin voia lui Dumnezeu, sfintele moaște ale Sfântului Teofil au fost găsite mai târziu și așezate în chilia sa, sub altarul bisericuței. După aceasta, mir cu parfum ca de smirnă a început a izvorî din trupul neputrezit al sfântului, care mai apoi a fost canonizat la Mănăstirea Pantocrator.
Din locul unde au fost sfintele moaște ale Sfântului Teofil a început să izvorască și această apă sfințită. Conform unei alte tradiții, izvorul exista încă de pe vremea Cuviosului Teofil și era locul din care acesta își procura apa potabilă.
În vremurile mai noi, deasupra izvorului s-a construit un adăpost, iar de aici iau apă viețuitorii de la chiliile apropiate.
Cuviosul Teofil este prăznuit la data de 8 iulie, în ziua trecerii sale la cele veșnice. În fiecare an se săvârșește priveghere la Chilia Sfântului Vasile, acolo unde a viețuit și s-a mutat la cele veșnice Sfântul Teofil.
Conacul Mănăstirii „Sfântul Pavel” din Kareia, Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro