Ajutor din natură pentru renunțatul la fumat

Stil de viaţă

Ajutor din natură pentru renunțatul la fumat

Deși dăunător, fumatul este un obicei de care se scapă greu, fiind potențat de societate, anturaj, caracter, stres, iar pentru a-l diminua și elimina, natura ne dă câteva ajutoare.

Efectele nocive ale fumatului sunt binecunoscute, atât asupra propriului organism, cât și a celor din jur.

Celor care însă doresc să elimine această sursă toxică din viața lor, le punem la dispoziție câteva recomandări naturale.

  1. Sucul natural de struguri, portocale, grapefruit: ajută la atenuarea poftei de nicotină și scade nicotina din sânge, dacă sunt consumate de câteva ori pe zi.
  2. Mierea de albine: scade nivelul de nicotină din sânge şi calmează stările de agitaţie, dacă este consumată ca atare sau amestecată cu o ridiche rasă.
  3. Fulgii de ovăz: ajută la reducerea poftei de nicotină.
  4. Ovăzul sălbatic: reduce pofta de tutun și stările de nervozitate care se resimt în primele zile de abstinență. Astfel, 10 boabe de ovăz se pun într-un pahar de suc sau de apă și se iau de 3 ori pe zi.
  5. Ghimbirul: reduce simtomele de greață resimțite în primele zile de abstinență tabagică.
  6. Lobelia: este mai eficientă decât ovăzul sălbatic, dar toxică daca în doze mari. Administrarea este identică cu cea a ovăzului sălbatic, cu mențiunea că nu trebuiesc administrate mai mult de 10 picături de extract natural de lobelia într-un pahar cu apă. Se adminsitrează de maximum 3 ori pe zi. Lobelia este contraindicată persoanelor care suferă de boli coronariene, hipertensiune și femeilor însărcinate și celor care alăptează.
  7. Sunătoarea: este folosită pentru a ameliora simptomele depresiei și anxietății resimtite de cei care vor să renunțe la fumat.
  8. Tinctura de ardei iute: se dizolvă 10 picături în puţină apă şi consumă o linguriţă din ea dimineaţa, la prânz şi seara.
  9. Valeriana: 5 picături de tinctură de valeriană diluate în apă şi consumate de 3 ori pe zi ajută la calmarea stărilor de agitaţie şi a poftei de nicotină.
  10. Ciocolata neagră: este o gustare sănătoasă care se poate folosi atunci când simțiți nevoia de a aprinde o țigară. Mai puteți mânca semințe sărate, sau să mestecați plante (obligeană- rizomi și frunze, frunze de hrean, pătlagină).
  11. Infuzia de pedicuță, valeriană sau brădișor: se prepară din 5 grame de pulbere uscată și măcinată (o linguriță), lăsată la infuzat vreme de cinci minute într-o cană de 200 de ml cu apă clocotită, după care se strecoară și se bea pe stomacul gol. Efectul infuziei este acela de a provoca o senzație neplăcută la aprinderea și fumarea țigării.
  12. Infuzia de cimbrișor: se obține din 4 linguri de plantă la un litru de apă clocotită, lăsat la infuzat vreme de 3 minute. Cura se ține vreme de câteva săptămâni, timp în care, la intervale de 20 de minute zilnic se bea câte o doză de 50 ml de ceai. Ceaiul provoacă o senzație de greață la aprinderea țigărilor.
  13. Pastă de semințe de dovleac și miere de albine: 300g de semințe de dovleac decojite și bine pisate se amestecă cu miere de albine. Se consumă câte o linguriță, dimineața, pe stomacul gol.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: