În vremea aceea a început Iisus să învețe lângă mare, și s-a adunat la El mulțime foarte multă, încât El a intrat în corabie și a șezut în corabie, pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe uscat. Și-i învăța multe în pilde și, în învățătura Sa, le zicea: Ascultați: iată, ieșit-a semănătorul să semene. Și, pe când semăna el, o sămânță a căzut lângă drum și păsările cerului au venit și au mâncat-o. Iar alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc. Dar, când s-a ridicat soarele, a fost arsă și, neavând rădăcină, s-a uscat. Altă sămânță a căzut în spini, dar spinii, crescând, au înăbușit-o și n-a dat rod. Iar altele au căzut pe pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roade și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută. Și zicea: Cine are urechi de auzit, să audă! (Marcu 4, 1-9) (Vineri în săptămâna a 13-a după Rusalii)

Pilda semănătorului este un text biblic foarte cunoscut multor creştini, fiind tematizată în numeroase predici, omilii, comentarii ale Sfinţilor Părinţi. Biserica a rânduit ca această pildă să fie citită la Sfânta Liturghie de mai multe ori pe an, în diferitele ei variante notate de Sfinții Evanghelişti. În această vineri este redată versiunea de la Marcu. De fapt, aici este expusă numai pilda propriu-zisă, în timp ce explicaţia ei va fi citită în lunea săptămânii a 14-a.

Pastoraţia duhovnicească săvârșită prin pilde, exemple și pe trepte de învățătură pe care o realizează preotul, este un model de îndrumare primit de la Însuși Hristos. Din Evanghelii aflăm că Domnul uneori învăţa nemijlocit anumite lucruri. Le explica ascultătorilor cum să se roage, în ascuns şi din toată inima, cum să ţină post, în smerenie şi nu de fală ca să îi vadă ceilalţi, cum să aducă darul lor la altar, în împăcare cu cei din jur şi nu fiind certaţi şi aşa mai departe. Când însă era vorba despre învăţături mai adânci, pe care şi marii filosofi sau oamenii înduhovniciţi nu le puteau înţelege, Mântuitorul le vorbea în pilde. Așa a procedat când era nevoie să explice concepte abstracte, de exemplu, ce înseamnă Împărăţia cerurilor care a venit, însă nu încă, este din cer, dar pe pământ îi cuprinde pe toți, dar îi fericește numai pe cei drepți. La fel a procedat şi atunci când oamenii ar fi înţeles un adevăr, dar s-ar fi simţit jigniţi pentru ceva anume. În acest fel, prin pilde, Domnul îi făcea pe cei aflați în greșeală să se simtă „cu musca pe căciulă”, fără a le da ocazia de a se îndreptăți și de a se arăta lezaţi. Aşa a făcut și când a rostit pilda samarineanului milostiv şi l-a ajutat pe un învăţat să înţeleagă că aproapele nu este doar cel de un neam cu el, nici măcar numai cel de aceeaşi credinţă, ci tot omul. 

Aşa rosteşte Hristos și această învățătură. În cazul pildei semănătorului avem de-a face cu o altă particularitate. Le spune tuturor celor de faţă pilda, în schimb, după cum aflăm de la Marcu, explicaţia o dă doar în particular, mai târziu, ucenicilor. 

Dar să revenim şi să vedem cum rostea Domnul pilde. O făcea deseori înconjurat de mulţime. Aşa se întâmplă şi aici, când se afla pe malul lacului Galileii, înconjurat în principal de oameni simpli din regiune. Cei mai mulți de aici se ocupau cu agricultura şi pescuitul. Şi de aceea, nu degeaba, Domnul le explică practic agricultorilor cum Împărăţia cerurilor seamănă cu propriul lor ogor. Aşa cum un ogor se pregăteşte, se seamănă, se curăţă apoi de buruieni, se udă şi se îngrijește până la rod, tot la fel e şi lucrarea lui Dumnezeu cu întreaga lume. Semănătorul este aşadar Dumnezeu sau slujitorii Săi. Aceştia nu seamănă pe un pământ sterp, ci pregătesc înainte de a arunca sămânţa, adică învăţătura. Şi chiar şi aşa, sămânţa nu rodeşte la fel peste tot pentru că ogorul, care e lumea, nu este calitativ la fel peste tot. Uneori ogorul e pietros, alteori buruienos, alteori vecin cu drumul şi atunci sămânţa mai anevoie îşi dă rodul. Şi chiar unde ogorul e bun, există până şi acolo diferenţe de rod. Unele seminţe rodesc în pământ bun mai mult, altele în acelaşi pământ mai puţin. Aşadar, recolta e variată. 

Tot la fel stau lucrurile şi cu noi oamenii înaintea lui Dumnezeu şi a slujitorilor Lui. Nu rezonăm cu toţii la fel, fie din vina vieţii noastre de dinainte, mai împietrită în nepăsare sau mai plină de buruienile obiceiurilor rele, ori fiind o fire mai aproape de drum, gata să ne luăm tălpăşiţa la greu şi să căutăm altceva. Dar uneori chiar şi semănătorul poate să semene sămânţa prea des sau prea rar. Sau ogorul, adică moştenirea noastră genetică să nu ne permită să rodim mai mult. Cu toate acestea, tot ogorul e al lui Dumnezeu, nu numai părţile acestuia care rodesc, ci şi parcelele cu mai multe pietre şi buruieni. De aceea, nu trebuie să deznădăjduim dacă suntem mai slabi decât alţii sau mai păcătoşi sau dăm rezultate mai slabe. Dumnezeu, Stăpânul ogorului, are grijă de noi toţi şi Se bucură de roada fiecăruia dintre noi, de este ea puţină sau mai multă, numai să fie roadă. Fiindcă avem nădejde că la următoarea semănătură lucrurile vor sta mai bine.