Să alungăm din inimă acest dușman primejdios, care, pe cât de ușor poate fi biruit, pe atât de rușinos și deplin de ocară este a fi biruit de el... O biruință desăvârșită și un triumf definitiv va dobândi cel a cărei conștiință nu va fi pângărită, precum se spune, nici chiar de o pară. Căci cel atras de o sumă, oricât de mică, o dată ce lăcomia a prins rădăcini în inima lui, nu-i posibil să nu se aprindă mai departe de văpaia unei dorințe și mai mari. Ostașul lui Hristos va fi biruitor, și chiar ferit și la adăpost de orice asalt al lăcomiei, atâta timp cât duhul cel rău nu va fi semănat în inima lui porniri spre această patimă. De aceea, oricât de atenți trebuie să fim în general la capul șarpelui, în toate felurile de păcate, aici însă mai ales se cuvine o veghe și mai trează (Facerea 3, 15). Odată pătruns în inimă, hrănindu-se din propria-i substanță va stârni incendii mai aprinse. Pentru aceasta trebuie nu numai să ne ferim de a fi în stăpânirea unor sume de bani, dar chiar și dorința după ei s-o alungăm cu totul din suflet. Căci trebuie evitate nu atât efectele lăcomiei de bani, cât mai ales stârpită din rădăcini patima de bani; nu ne va fi de niciun folos a nu avea bani, dacă dorința de a-i avea stăruie în noi.

Chiar fără a avea bani, poate suferi cineva de boala lăcomiei de avere și să nu-i aducă niciun folos sărăcia, dacă n-a fost în stare să-și stârpească această patimă, complăcându-se în lipsă, nu ca urmare a virtuții, ci constrângându-se cu durerea inimii să poarte povara la care e obligat. Așa cum declară cuvântul evanghelic că pot fi în păcatul desfrânării chiar cei cu trupul nepângărit, tot astfel, după simțământul și mintea lor, pot fi osândiți la un loc cu cei avari chiar cei foarte lipsiți de bani (Matei 5, 29): căci le-a lipsit acestora prilejul de agonisire, nu și pofta, a cărei alungare dă în mod obișnuit mai mult drept la cunună înaintea lui Dumnezeu decât constrângerea. Deci să ne silim să nu se risipească în van câștigul ostenelilor noastre. Căci este un lucru dureros să înduri urmările sărăciei și lipsurilor și să pierzi roada atâtor strădanii din vina unei voințe bolnave.

(Sfântul Ioan Casian, Patima iubirii de argint și vindecarea ei prin milostenie, Editura Trinitas, Iași, 2003, pp. 17-18)