„Bistrița lui Alexandru cel Bun, a urmașilor lui, a noastră, a tuturor, mărturisește de veacuri – împreună cu alte monumente bisericești asemănătoare – priceperea poporului nostru în arhitectură, în artă, în general. Preacuviosul arhimandrit Dionisie Velea gospodărește cu mare chibzuință această veche așezare mănăstirească”. (Iustin, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, 1 august 1966)

******

„Mănăstirea Bistrița reprezintă unul din „hrisoavele” care atestă geniul și hărnicia poporului român, care în zbuciumata sa istorie a știut să-și păstreze ființa și neamul. Vizitând aproape toate mănăstirile din Moldova și Bucovina, ne exprimăm admirația față de Școala de ghizi inițiată de conducerea Mitropoliei din Iași. După primirea ce ni s-a făcut la toate mănăstirile vizitate, am aflat ospitalitatea românească la ea acasă”. (1966)

******

„Ori de câte ori ajung în acest sfânt lăcaș, sunt fericit și mă simt cuprins în matca strămoșilor mei cu aceeași bucurie a pătrunderii în sacralitatea poporului român. Stă aici, între munți, curată și luminată mărturie a hărniciei și râvnei duhovnicești a neamului moldovenilor, această sfântă mănăstire – Ceahlău ridicat de mâinile oamenilor întru mărirea Dumnezeului celui viu. Am fost aici pe vremea stăreției Preacuviosului părinte Dionisie, cel blând și înțelept în rânduiala urmașilor noștri. Cu iubire, prețuire și mulțumiri!” (Ioan Alexandru - 21 iunie 1976)

******

„Eram o bucățică de om când Mănăstirea Bistrița m-a strâns întâia oară în brațele-i reci de piatră. De atunci mă întorc mereu la sânu-i. Ea mă întâmpină cu pâinea credinței, vinul liniștii și sarea presărată pe cupola cerului de noapte. Cu nesaț mă înfrupt din aceste merinde, hrănindu-mi esența. Iar când plec, îmi dă din pâine, din vin și din sare – să am pentru drum, să-mi ajungă până mă reîntorc. Și mă voi întoarce, pentru că mi-au crescut rădăcini între zidurile ei”. (Monica Dulgheru, purtată de furtună pe meleaguri străine, mereu purtată de dor înapoi)