Anemia copilului – o provocare pentru mămici și cei mici
Lipsa de fier este considerată drept cea mai des întâlnită carență în rândul copiilor din întreaga lume, reprezentând 90% dintre anemiile copilului. Categoria cea mai predispusă la această afectiune este cea reprezentată de bebeluși, preșcolari și adolescenți, deoarece nevoile acestora de fier nu pot fi întrunite dacă nu respectă o alimentație echilibrată. Anemia la copii este destul de des întalnită pentru că de multe ori piticii refuză să mănânce carne, legume și fructe. Mai multe informații legate de anemia la copii ne oferă astăzi doamna doctor Nicoleta Dimitriu, medic primar medicină de familie și manager de dezvoltare în cadrul Spitalului Providența al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Ce este anemia?
Anemia este cunoscută drept denumirea medicală pentru lipsa de fier și presupune faptul că organismul nu are suficientă hemoglobină în globulele roșii (celule care transportă oxigenul din plămâni la țesuturile corpului). Este o boală cronică, ce apare treptat și se vindecă în 4-6 săptămâni, în funcție de cauzele și de gravitatea bolii.
Care sunt cauzele care duc la instalarea anemiei?
Cauzele cele mai frecvente sunt: greșelile alimentare, infecțiile repetate, prematuritatea (ei se nasc înainte de termen și nu beneficiază de acumulările de fier din ultimele săptămâni de sarcină), insuficiența creșterii, deficitul de absorbție intestinală determinată de diareea cronică, tratamentul prelungit și repetat cu antibiotice.
Care sunt semnele care ne pot indica prezența anemiei la copii?
Ceea ce atrage atenția este paloarea cu tentă pământie, galben – icterică, în special la extremități, podul palmei, pavilionul urechii, degete; mucoase palide ( vizibile la buze și ochi). Al doilea semn foarte important este o severă lipsă de poftă de mâncare cu refuzul alimentației (inapetența mare, cronică). Mai apar tulburări de creștere, astenie, lipsă de poftă de joacă, tulburări de somn, dificultăți de concentrare, tulburări cardiace – tahicardie, transpiratii excesive, cefalee.
Cum se pune diagnosticul?
Diagnosticul pozitiv de anemie este confirmat de laborator, pe bază de analize. Se face hemoleucograma, cu hemoglobina și hematocritul la valori scăzute; dozări ale fierului, feritinei, acidului folic, vitaminei B; studiul structurii, formei și dimensiunilor hematiilor pentru a contura diagnosticul formei de anemie.
Sfatul meu: Nu încercați să interpretați singuri analizele! Valorile normale ale acestor parametrii variază foarte mult în diferite perioade ale copilăriei. Majoritatea valorilor normale, de referință, notate pe buletinul de analiză sunt fie pentru adult, fie generice. Nu vă îngrijorați inutil, înainte de a apela la pediatru!
Legat de tratamentul anemiei la copii, ce ne puteți spune?
- Suplimentarea medicamentoasă cu fier se face conform indicațiilor medicului specialist. Tratamentul este lung, între 3 săptămâni și 6 luni, în funcție de forma clinică de anemie, de severitatea bolii, precum și de capacitatea de răspuns pozitiv la tratament a organismului copilului vostru. Există o formulă de calcul matematic, care stabilește cu exactitate necesarul de fier pentru copilul vostru și numărul de zile de tratament, în funcție de valorile sanguine obținute la analize.
- Regimul alimentar este unul special, pe toată perioada tratamentului cu suplimentare de fier. Se dau copilului alimente tip legume și fructe roșii, galbene și verzi, carne roșie, ouă, ficat, pui; nu uitați de „micile bijuterii minerale” și anume leguminoasele și fructele oleaginoase. Atenție! Cantitățile mari de lapte de vacă (1-2 litri/zi) administrate copilului cu anemie, scad absorbția fierului ingerat. Nu se poate fără un regim de alimentație personalizat, adaptat, pe termen lung, preferințelor alimentare ale copilului vostru! Hai să fim realiști: degeaba recomand eu fier din vită, dacă copilul nu vrea carne deloc! Trebuie adaptat!
- Reacții adverse sunt în majoritatea lor cu impact digestiv (iritație gastrică, dureri abdominale, diaree sau constipație, scaun negru). Dacă apar, adresați-vă pediatrului specialist, care vă va da soluții personalizate de alimentație și tratament. Nu întrerupeți tratmentul fără sfat medical!
- Absorbția fierului și succesul tratamentului depind de calitatea fierului administrat! Atenție ce produs de fier și vitamine cumpărați!
- Nu se dă fier în asociație cu calciu!
- Nu se dă fier în infecții acute, de orice fel. Nu se dă fier în diaree acută.
În cazul bebelușilor, sugarilor mai exact, cum se procedează? Cum se tratează anemia?
Particularități la sugar:
- Nu se face tratament preventiv cu fier la sugarii sănătoși, alimentați la sân! Excepție fac prematurii mai mici de 2500 gr, la care tratamentele preventive se încep precoce, la sfatul medicului specialist. Depozitele sugarului în fier, care se presupune că îi ajung până în luna a 3 a de viață, se constituie în depozite intrauterine la făt, în ultimele 2 luni de sarcină și, prin transfer transplacentar de sânge, în momentul nașterii, prin cordonul ombilical (cam 400 ml sânge înainte de secționarea cordonului).
- Laptele de mamă conține cantități mici de fier, dar complet absorbabile și suficiente pentru bebe (cu biodisponibilitate de aproape 100%, spre deosebire de mult discutatul spanac, de exemplu, care conține cantități mari de fier, dar are o biodisponibilitate de numai 10-15%). Laptele praf are adaos corespunzător de fier și vitamine. Însă, în caz de anemie – boală, surplusul de fier din laptele praf nu acoperă lipsa.
Opinia mea de pediatru: Nu se face tratament cu fier preventiv, fără motiv, la copiii sănătoși, proveniți din genitori sănătoși, familii cu condiții socioeconomice corespunzătoare, fără antecedente personale și familiale sugestive de boală. Nu se face tratament preventiv cu fier, fără argumente doveditoare ale existenței bolii, respectiv analize de laborator. La nici un copil! La nimeni!
Cum putem preveni anemia feriprivă?
Reguli de prevenție a anemiei
1. Profilaxia anemiei materne în timpul gestației.
2. Promovarea alăptării la sân în prime 6 luni de viață.
3. Utilizarea, până la vârsta de 12 luni, de formule fortificate cu Fe la sugarii care nu sunt alimentați la sân, la recomandarea medicului.
4. Evitarea laptelui de vacă până la vârsta de 1 an și limitarea consumului acestuia la maximum 500 ml/zi, după vârsta de 1 an.
5. Introducerea cerealelor îmbogățite cu fier în alimentație după vârsta de 6 luni sau mai precoce în cazurile de risc crescut.
6. Favorizarea consumului de alimente solide bogate în fier:
- pentru copiii mai mari și adolescenți: caise, gulii, verdețuri, fulgi de ovăz, prune uscate, stafide, spanac, ton, carne de pui și alte tipuri de carne, fasole uscată, linte, ouă, pește, ficat, melasă, unt de arahide, soia, pâinea din cereale integrale;
- pentru copiii mici sunt: formula de lapte praf îmbogățită cu fier, laptele matern, cerealele pentru sugari îmbogățite cu fier și sucul de prune.
Este de reținut că fierul se absoarbe mai ușor din alimentele pe bază de carne decât din cele vegetale. Absorbția fierului se face mai ușor dacă organismul primește în același timp și vitamina C.
Modul de administrare a preparatelor de fier depinde în mare măsură de absorbția digestivă. Astfel, sărurile feroase au o absorbție digestivă bună dacă sunt luate „a jeun”. În situații de intoleranță digestivă, acestea pot fi administrate și în timpul meselor. Dacă se administrează în timpul meselor, se reduce însă absorbția fierului din cauza interacțiunilor cu componentele alimentare.
Un sfat pentru mămici!
Mesajul meu: Nu dați fier fără îndrumare de specialitate! Nu uitați de regimul alimentar asociat tratamentului, care este obligatoriu! Nu neglijați o posibilă anemie a copilului!
***
Vă reamintim că, pentru alte informații și consultații puteți suna la unul dintre numerele de telefon ale Spitalului Providența (aflat pe Șoseaua Nicolina nr. 115, Nicolina 2, CUG, Iași): 0232 241 271 / 0730 230 030 / 0745 375 427(mesaj pe Whatsapp).
Materialul în format AUDIO îl puteți asculta aici https://www.youtube.com/watch?v=fzLP3nzrQL0
Mai multe găsiți și pe pagina de facebook a Spitalului Providența al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: https://www.facebook.com/providenta/