Cu adevărat, mult însemnată este sărbătoarea de astăzi în care sunt prăznuiți cei doi mari corifei ai creștinismului: Sfântul Apostol Petru – verhovnicul și fratele Sfântului Apostol Andrei, respectiv, Sfântul Apostol Pavel – numit și „Apostol al Neamurilor”.

Desigur, pe baza scrierilor scripturistice, cu toții cunoaștem aspecte importante din viața acestor apostoli misionari, mărturisitori și martiri. În ceea ce urmează, vom expune idei esențiale din viața fiecăruia, pentru că, oricât ne-am strădui, nu putem cuprinde o viață de om într-o predică sau într-o carte cu multe pagini. Totuși, ideea centrală este aceea că, pentru fiecare dintre cei doi, întâlnirea cu Hristos cel Răstignit și Înviat, i-a schimbat întru totul, devenind modele desăvârșite de mărturisire a Evangheliei, întemeind biserici, hirotonind episcopi și preoți în cetăți.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel au mărturisit pe Hristos timp de peste 30 de ani, iar la final, au făcut-o chiar cu prețul vieții, cu strălucirea culorii roșii a martiriului, care reprezintă culoarea sângelui care se transformă în dragoste pentru Persoana Fiului lui Dumnezeu, iar din dragoste, în lumină.

Sfântul Apostol Petru, născut în jurul anului 1, fiul lui Iona, pescar din Betsaida, este chemat împreună cu fratele său, Andrei, la apostolat, făcând parte din „cercul apropiat” al ucenicilor care au fost prezenți la toate evenimentele semnificative din viața Mântuitorului. El însuși a mărturist despre Iisus așa: „Doamne, Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu!” (cf. Matei 16, 16). La rândul său, Mântuitorul îi spune că „tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (cf. Matei 16, 18). Piatra pe care Hristos întemeiază Biserica este mărturisirea lui Petru. Apoi, chiar dacă s-a lepădat de trei ori de Hristos, având momente de slăbiciune, a plâns cu amar și a fost „reabilitat” în ceata celor aleși după întâlnirea cu Hristos la marea Tiberiadei: „Paște oile Mele (...) păstorește mielușeii Mei...”. După pogorârea Sfântului Duh a ținut o importantă cuvântare catehetică în urma căreia s-au botezat cam la 3000 de persoane, alcătuind prima comunitate creștină din Ierusalim. În timpul vieții face și minuni: tămăduiește un olog, îl vindecă pe Enea, o înviază pe Tavita, îl primește la credință pe sutașul Corneliu. A predicat în Pont și până la Roma, unde L-a mărturisit pe Iisus Hristos și a avut mulți ucenici. Se spune că a convertit la creștinism o ucenică care îi era dragă lui Nero și pentru aceasta a dezlănțuit o persecuție foarte cruntă în urma căreia a fost răstignit pe o cruce cu capul în jos în jurul anului 67.

Sfântul Apostol Pavel, cel mic de statură, s-a născut în Tarsul Silicei în primii ani ai erei creștine (3-5), fiind de neam de fariseu, cu o educație aleasă, fidel învățăturii pe care o primise de la vestitul dascăl Gamaliel, s-a convertit pe drumul Damascului și în urma acestei întâmplări a rămas orb. A fost dus în Damasc, s-a botezat și și-a recăpătat vederea. Din acel moment viața Sfântului Pavel s-a schimbat definitiv. A stat trei ani în pustiu unde a meditat profund la chemarea pe care i-a făcut-o Dumnezeu și a înțeles faptul că trebuie să facă misiune în propovăduirea Evangheliei. A înfăptuit trei călătorii misionare care sunt consemnate de Scriptură, presărate cu bucurii dar și cu întâmplări nefericite și necazuri, unde a răbdat lanțuri și închisoare, vestind Cuvântul lui Dumnezeu până în Spania. A scris epistole pastorale de o frumusețe nemărginită pe care le-a adresat bisericilor și comunităților pe unde a trecut precum și slujitorilor de acolo (romani, corinteni, efeseni, coloseni, tesaloniceni), hirotonind episcopi și preoți. A avut și o imagine profetică asupra bisericii: „ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei” (cf. FA 20, 29-30). Sfântul Pavel moare la Roma în timpul lui Nero prin decapitare la data de 29 iunie undeva între ani 64-67.

Pentru noi, cei de astăzi care trăim în tumultul zgomotos al lumii avem multe de învățat de la acești doi mari sfinți ai lui Hristos: jertfa, sfințenia și credința cea dată sfinților o singură dată pentru totdeauna și, pentru a rămâne neclintiți în credință trebuie să luăm aminte la cuvintele de aur ale Sfântului Apostol Pavel pe care le mărturisește lui Timotei: „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit!” (Timotei 4, 7).