Cu mulţi ani în urmă, cineva a venit să mă vadă şi mi-a cerut să i-L arăt pe Dumnezeu. I-am spus că nu puteam, dar am adăugat că nu L-ar fi putut vedea chiar dacă mi-ar fi stat în putinţă să i-L arăt, tocmai pentru că eram de părere - şi încă o mai cred - că pentru a-L întâlni pe Dumnezeu trebuie să ai ceva în comun cu El, ceva care dă vedere ochilor tăi şi simţire simţurilor tale.

Atunci m-a întrebat de ce credeam asta; ca răspuns, i-am propus să se gândească câteva clipe şi să-mi spună dacă există vreun pasaj în Evanghelii care l-a impresionat mai mult, pentru a vedea care era legătura dintre el şi Dumnezeu. Omul acela mi-a zis: „Da, este pasajul acela cu femeia prinsă în adulter, din capitolul 8 din Evanghelia de la loan". Atunci eu i-am spus: „Bine, acesta este unul dintre cele mai frumoase şi mai emoţionante pasaje. Acum aşază-te şi întreabă-te: cine eşti tu dintre personajele din scena respectivă? Oare Domnul sau măcar unul de-ai Lui, plin de milă şi de înţelegere şi plin de încredere în această femeie care se poate pocăi şi deveni o făptură nouă? Sau poate femeia prinsă în adulter? Eşti cumva unul din bătrânii care părăsesc locul în grabă fiindcă sunt conştienţi de propriile lor păcate sau unul dintre tinerii care zăbovesc acolo, aşteptând?" S-a gândit câteva minute, apoi a zis: „Nici unul din aceştia; simt că sunt singurul iudeu care n-ar fi plecat de acolo, ci ar fi bătut-o cu pietre pe femeia aceea".

Atunci am zis: „Slavă lui Dumnezeu că nu-ţi îngăduie să-L vezi faţă către faţă".

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Şcoala rugăciunii, Editura Cartea Ortodoxă,Bucureşti, 2006, p. 36)