Eram pe atunci un băiețel în vârstă de cinci ani și locuiam în satul Kathikaros din Tinos (Grecia).

Îmi amintesc de o dimineață de toamnă, când tatăl meu a plecat la o înmormântare în satul vecin, Tripotamos, sat care se afla la o depărtare de aproape jumătate de oră de mers pe jos. Atât de aproape fiind, nu m-a luat și pe mine. Îl iubeam nespus pe tata și voiam să mă ia cu el oriunde ar fi mers, pentru că mă purta pe umerii săi și asta mă făcea foarte fericit.

Pentru că tatăl meu plecase fără să mă ia cu el, am hotărât – fără știrea mamei – să plec în satul Tripotamos ca să-l găsesc. Urmând cărarea, am ajuns la un loc unde se afla un mic pârâu. Apa era destul de mare la acea vreme pentru că plouase de curând și eu, mic cum eram, nu-l puteam trece pășind prin el. Fapt pentru care am rămas acolo și am început să plâng.

În timp ce stăteam acolo, am observat o mică biserică de cealaltă parte a pârâului. Ușa era deschisă și pe ea tocmai ieșea un bătrân ce se îndrepta în direcția mea. Purta o haină grea de lână ce semăna cu pelerinele purtate de ciobanii de la munte, iar pe cap avea o căciulă rotundă.

Apropiindu-se de mine, m-a întrebat: Unde merge băiețelul meu?

Am răspuns: Merg la Tripotamos să-l găsesc pe tata, pentru că a plecat fără ca să mă ia cu el, deși voiam să mă ia…

Apoi m-a întrebat: Mama ta știe că ai plecat de acasă?

Nu! i-am răspuns eu.

Nu ai făcut bine să pleci de acasă fără să-i spui mamei, mi-a spus el. Copiii cuminți anunță pe mamele lor când pleacă de acasă. De data aceasta am să te ajut să ajungi la Tripotamos, dar să nu mai faci asta niciodată!

Îmi amintesc că m-a luat de mână și – a fost ca un zbor! – ne aflam de cealaltă parte a pârâului, pe care mai devreme nu o puteam traversa. Bătrânul m-a ținut de mână pentru încă vreo 500-600 de metri când am ajuns la un loc de unde Tripotamos și biserica sa se vedeau foarte bine. Apoi mi-a spus: Tatăl se află în biserica aceea. Mergi acolo și ai să-l găsești.

I-am mulțumit și i-am sărutat mâna, pentru că mama ne învățase să arătăm respect bătrânilor noștri. Când i-am sărutat mâna, m-a atins pe cap și mi-a spus: Mergi acum cu binecuvântarea lui Dumnezeu și nu uita: când pleci de acasă spune-i mamei tale.

După ce mi-a subliniat din nou acest sfat, am plecat spre sat. Fără a face nici măcar un pas, am vrut să mă mai uit încă o dată la bătrân, care ar fi trebuit, credeam eu, să urce dealul ca să ajungă înapoi la locul unde l-am întâlnit. M-am întors dar nu l-am mai văzut – dispăruse…

Asta m-a zăpăcit, deși eram mic copil, pentru că era imposibil ca cineva să urce drumul din spatele meu, care era atât de lung, atât de repede. În timp ce dilema mă măcina, mă îndreptam spre sat.

Am mers la biserică, unde slujba de înmormântare era încă în desfășurare. După ce m-am uitat un pic în jur, mi-am găsit tatăl stând într-o strană de la peretele stâng al bisericii. S-a tulburat la vederea mea și m-a întrebat ce caut acolo. Nu i-am explicat nimic la acel moment, ci doar l-am anunțat că am venit.

Când înmormântarea s-a sfârșit, ne-am îndreptat spre drumul ce ducea acasă. Când am ajuns la pârâiaș și am văzut biserica, i-am spus tatălui exact ceea ce se întâmplase. Atunci tata m-a dus în biserică, spunându-mi: Dacă vei vedea pe bătrân, îl vei recunoaște? I-am răspuns că da.

Și a început să-mi arate icoanele, întrebându-mă dacă fusese vreunul dintre cei pictați pe ele. Prima dată mi-a arătat icoana Mântuitorului, apoi pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul. Eu am dat din cap că nu. Mi l-a arătat și pe Sfântul Spiridon. Eram uluit: Da, acesta este bătrânul. Era exact așa, cu căciula asta…

Tata a îngenuncheat ca să se roage. Am aprins candela de veghe, am ars puțină tămâie și după ce ne-am închinat la icoane, ne-am întors acasă și i-am povestit și mamei cele petrecute. Părinții mei au crezut de cuviință ca Sfântul Spiridon să fie Sfântul meu ocrotitor. De atunci înainte, am participat în fiecare an la liturghia săvârșită de sărbătoarea sa și în fiecare duminică am făcut curățenie în biserică și am aprins candela. Până în această zi am considerat pe Sfântul Spiridon, ocrotitorul meu.