În fața Bisericii Sfântului Sion era un munte pietros și adunând sfântul tăietori în piatră, au tăiat pietrele, făcând locul larg. Și odată, având dreptul a pleca departe pentru o treabă, zice fraților: „Să dăm drumul tăietorilor până ce mă voi întoarce și eu”. Dar un frate, pe nume Artemas a zis: „Dar nu putem și noi să conducem lucrarea și pe tăietori?„ „Nu”, zice sfântul, „căci mie mi-a dat Dumnezeu puterea asupra acestor pietre, nu și vouă”. Și slobozind pe tăietori a pornit în călătoria ce-i ședea înainte.

Iar fratele acela de care am vorbit, Artemas, împotriva voii sfântului a trimis înapoi după tăietori și a început lucrarea. Dar voind să rostogolească o piatră, aceasta a rămas nemișcată. Dar adunându-se bărbați în număr de șaptezeci și cinci, nici așa nu au putut întoarce nici măcar una dintre pietrele acelea. Și minunându-se, ziceau că: „Bine a zis părintele că numai lui i-a fost dată de la Dumnezeu puterea peste aceste pietre”. Când a venit Sfântul Nicolae, numai cu 12 frați a întors pietrele acolo unde au vrut și ziceau: „Dacă pietrele ascultă de el, ce oare poate să nu asculte de el?”.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)