Fragment din moaștele Sfântului Teodor Tiron, dăruit Bisericii „Sfinții Teodori” din Iași
Biserica „Sfinții Mari Mucenici Teodor Tiron și Teodor Stratilat” din Iași a primit sâmbătă, 28 octombrie, un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron. Sfintele moaște au fost aduse de părintele Cleopa Stefanovici, starețul Mănăstirii Sfântul Nicolae din Episcopia Srem-Serbia, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a Preasfințitului Vasile, Episcop de Srem.
Enoriașii Parohiei „Sfinții Mari Mucenici Teodor Tiron și Teodor Stratilat” din Iași se vor putea închina de acum înainte la moaștele Sfântului Teodor Tiron. Un fragment din rămășițele pământești ale marelui mucenic au fost aduse de părintele Cleopa Stefanovici, starețul Mănăstirii Sfântul Nicolae din Episcopia Srem-Serbia, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a Preasfințitului Vasile, Episcop de Srem.
Sfintele moaște au fost întâmpinate sâmbăta trecută la biserica ieșeană de părintele paroh Benone Dascălu, care este și consilier al Sectorului agricol-silvic din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți de preoți și de numeroși credincioși. Din sobor au făcut parte și pr. Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iași și exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, alături de preoţi consilieri de la Centrul eparhial Iaşi și preoţi de la alte parohii din oraș.
„Pentru credincioșii parohiei noastre, prezența sfintelor moaște constituie o mare bucurie duhovnicească, dar și un dar dumnezeiasc. Aceste sfinte odoare vor fi balsam de mângâiere și alinare pentru toți credincioșii care vor înălța rugăciuni în acest sfânt locaș. Sfinții Mari Mucenici Teodor Tiron și Teodor Stratilat sunt mărturisitori din primele veacuri creștine care au pătimit și au suferit pentru credința în Hristos, fiind modele de urmat pentru fiecare dintre noi”, a subliniat pr. paroh Benone Dascălu.
Prăznuit pe 17 februarie, Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron a fost soldat în armata romană, dobândind cununa mucenicească în anul 306, în timpul persecuției pornite împotriva creștinilor de către împărații romani Maximian și Maximus. „Dacă în această zi Sfântul Teodor Tiron a hotărât să rămână în biserica noastră, înseamnă că el are o lucrare cu acest locaș de cult”, a adăugat pr. Benone Dascălu.
Biserica „Sfinții Teodori” din Iași a fost construită între anii 1750-1761 pe locul unui sfânt locaș mai vechi, ctitorie a marelui vornic Solomon Bârlădeanu și a voievodului Istrate Dabija.