„Armă mai tare în cer și pe pământ nu avem, ca numele lui Dumnezeu”
În ceasul tulburării tale, să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc acestea, Doamne, izbăvește-mă de cel rău”. Și întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea, pălmuindu-ți mintea, căci vede Tatăl osteneala fiului și nicidecum nu-l lasă.
Să ne mulțumim a ști că asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului și al Maicii Domnului despre care zice Sfântul Ioan Scărarul că: „Armă mai tare în cer și pe pământ nu avem, ca numele lui Dumnezeu”.
Iar a doua armă pe care o avem împotriva puterii vrăjmașe este Sfânta Cruce. (Aș întreba pe cei ce nu au cruce: cu ce semn vă apărați voi de diavol?) Ei însă n-au semn, că nu-i lasă să-l facă. Nu în zadar semnul Crucii îl numește Biserica: „Armă nebiruită asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat nouă”.
Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului. Deci, chiar în ceasul tulburării tale, să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc acestea, Doamne, izbăvește-mă de cel rău”. Și întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea, pălmuindu-ți mintea, căci vede Tatăl osteneala fiului și nicidecum nu-l lasă.
(Ieromonahul Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, ediție îngrijită de Preot Prof. Simion Todoran și Monahia Zamfira Constantinescu, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 1995, pp. 25-26)