Te mâhnești pentru soțul mort. Îți faci griji pentru copii. Plângi zi și noapte, în sufletul tău e tulburare și întuneric, înaintea ochilor – ceață și necunoscut. Îmbărbătează-te! Nu te teme! Spune-ți: Bărbatul meu era în primul rând al lui Dumnezeu, și apoi al meu; și copiii mei sunt în primul rând ai lui Dumnezeu, și apoi ai mei.

Dacă grădinarul iscusit smulge o floare, să știi că așa trebuia să facă. El știe pricinile pentru care a făcut asta. Iar una dintre pricini este și aceea ca florile din jur să propășească mai bine.

Gândurile tale se vor înălța de la pământesc la ceresc. Sufletul ți se va lipi mai tare de Dumnezeu. Duhul îți va triumfa asupra trupului. Moartea nu-ți va mai fi înfricoșătoare. Deșertăciunea dinainte ți se va părea vrednică de râs. Felul în care vedeai această lume – ca pe patria adevăratei și trainicei fericiri – se va schimba. Așadar, câștig duhovnicesc din mai multe părți. Să știi că Dumnezeu zidește și când dărâmă.

Pentru copii să nu-ți faci griji. Fă doar ce stă în puterea ta. În ce întrece puterea ta, încredințează-i Făcătorului lor și al tău. Scris este: aruncă spre Domnul grijile tale, și vei simți că este ușoară crucea ta. Au fost și sunt multe cruci grele asupra mamelor rămase văduve, îți voi descrie una deosebit de grea.

La începutul Războiului mondial, nemții l-au omorât pe un cunoscut al meu înaintea casei sale de lângă Drina, la casă au pus foc, iar pe nevastă au alungat-o de acolo, împreună cu cei șase copii mici. Au trecut de atunci doisprezece ani. Într-o zi, pe neașteptate, mi se arată în Skoplje un tânăr funcționar de la căile ferate și mi se prezintă drept fiul acelui prieten al meu care pierise. M-am bucurat mult și l-am întrebat cu frică dacă a mai rămas cineva în viață dintre ei șapte – la care el mi-a răspuns vesel: suntem vii și sănătoși, slavă lui Dumnezeu! Doi suntem slujbași de stat, doi în comerț, sora mai mare măritată, iar cea mai mică împreună cu mama în B.

Atunci a început să îmi facă o descriere vie a chinurilor și grozăviilor îndurate. Mersul pe jos, de-a dreptul pribegie prin toată țara, de la Drina la Bitolia. Și foamete, boală, frig, închisoare, nopți petrecute în gări, prin birturi, pe lângă drumuri. Pe lângă asta, frica, necunoscutul, străinătatea, în cele din urmă însă, biruința și slava. A fost păstrat chipul, și înțelegerea, și viața, și credința. Ce să ți-o mai lungesc? Eu cred că luptele și biruințele acelei mame cu șase orfani sunt mai slăvite și mai frumoase ca ale lui Napoleon.

Și ție îți va ajuta Dumnezeu. Nu Îl uita, și nu te va lăsa. Și vei birui, și vei avea parte de biruință dulce în veacul veacului. Pace ție și binecuvântare Dumnezeiască!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002,  pp. 180-182)