Vă sfătuiesc să puneți în practică regulile de mai jos:

1. În orice moment să vă așteptați la o încercare. Și, când vine, s-o primiți ca pe musafirul cel mai de seamă!

2. Când se întâmplă ceva contrar voinței voastre, ceva care vă provoacă amărăciune și tulburare, să vă adunați repede atenția voastră în inimă și să vă luptați din toate puterile, cu rugăciune și cu forțare, încât să nu se nască vreun sentiment neplăcut și pătimaș în voi. Dacă nu permiteți nașterea acestuia, atunci toate încercările se încheie cu bine. Pentru că orice reacție sau lucrare rea, prin cuvinte sau prin fapte, este urmarea și rezultatul acestui sentiment. Dacă, din nou, se naște în inima voastră un sentiment pătimaș de slăbiciune, atunci cel puțin să vă hotărâți statornic, să nu spuneți și să nu faceți nimic până când acesta nu va pleca. Dacă, în sfârșit, este cu neputință să nu vorbiți sau să nu lucrați într-un oarecare fel, atunci supuneți-vă nu sentimentelor voastre, ci legii dumnezeiești. Purtați-vă cu blândețe, cu pace și cu frică de Dumnezeu!

3. Nu vă așteptați și nu urmăriți să înceteze încercările. Dimpotrivă, pregătiți-vă pe voi înșivă să le purtați până la moarte. Nu uitați aceasta! Este foarte important. Dacă nu veți arăta această atitudine față de încercări, răbdarea nu se va întări în inima voastră.

4. Pe cei care vă lovesc, să-i „pedepsiți” cu iubirea voastră și cu neținerea de minte a răului. Prin cuvintele, purtarea, chiar și prin privirea voastră să le arătați că, cu toate relele pe care vi le fac, continuați să-i iubiți. Și, desigur, niciodată să nu vă amintiți că v-au nedreptățit.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire în viața duhovnicească, traducere de Preot Victor Manolache, Editura Egumenița, p. 11)