Iisus a descoperit nu numai prin cuvinte şi minuni realitatea învăţăturilor Sale ci, El însuşi s-a descoperit apostolilor în strălucirea luminii Sale dumnezeieşti, în realitatea Sfintei Treimi pe muntele Tabor, ca să-I fie martori şi să poată scrie:

„Noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului Iisus Hristos nu luându-ne după basme meşteşugite ci văzând slava Lui cu ochii noştri. Căci El a primit de la Dumnezeu cinste şi slavă când... un glas ca acesta a venit către El: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care bine am voit. Şi acest glas noi l-am auzit pogorându-se din cer, pe când eram cu Domnul în muntele sfânt” (2 Ptr. 1, 16-18).

Creatorul acestui univers s-a arătat nouă, oamenilor, şi ne-a deschis calea de întoarcere spre El prin harul Lui necreat, pentru a putea ajunge din nou în comuniune cu El. Depinde doar de voinţa şi stăruinţa noastră. Tatăl confirmă cine este Iisus Hristos, confirmă mărturisirile Lui că este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. De data aceasta, însă, mai adaugă ceva: o directivă, o poruncă: „De El să ascultaţi”. Dacă în paradis Dumnezeu a spus: „Din acest pom să nu mâncaţi”, tot Dumnezeu spune acum: „De El să ascultaţi”.

Maica Domnului prin credinţă şi ascultare a putut să devină vrednică de a primi Întruparea, Mântuitorul prin ascultare până la moarte ne-a putut mântui prin jertfa Crucii Sale. Ascultare ni se cere şi nouă „De El să ascultaţi!”

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 104-105)