Una ca aceasta mi-a povestit şi Avva Serapion despre sineşi, zicând: „Când eram mai tânăr şi petreceam cu stareţul meu, după ce mâncam, sculându-mă de la masă, furam, prin lucrarea Diavolului, câte un posmag, pe care îl mâncam pe ascuns de stareţul meu. Deci, dacă am stăruit întru aceasta, făcând-o multă vreme, stăpânit fi­ind, nu mă puteam opri pe sine: conştiinţa nu mă mai odihnea, iar bătrânului mă ruşi­nam a-i spune.

Şi s-a întâmplat după iconomia Iubitorului de oameni Dumnezeu ca să vină la stareţ oarecari fraţi pentru folos, care l-au întrebat despre gândurile lor. Şi a răspuns stareţul: «Nimic nu vatămă mai mult pe călugăr şi veseleşte pe draci precum ascun­derea gândurilor de Părinţii duhovniceşti». Apoi le-a grăit lor şi despre înfrânare. Iar eu, cele grăite auzindu-le şi întru sinemi ve­nind, am gândit că Dumnezeu a descoperit stareţului greşalele mele; şi, umilindu-mă, am început să plâng. Şi am scos posmagul din sânul meu, pe care eram obişnuit a-l fura, şi, aruncându-mă pe sinemi la pământ, ceream iertare pentru greşalele cele ce s-au făcut de mine şi rugăciune de întărire pentru cele ce vor veni de aici înainte. Şi a zis stare­ţul: «O fiule, mărturisirea ta, chiar şi tăcând eu, te-a izbăvit pe tine; şi pe dracul cel ce te rănea până acum prin tăcere, mărturisind tu cele despre tine, l-ai junghiat; de acum nu va mai avea loc întru tine, căci l-ai scos din inima ta la arătare». Şi încă nu sfârşise sta­reţul grăind, şi iată, lucrarea Diavolului s-a arătat ca o făclie ieşind din sânul meu şi um­plând casa de putoare, încât cei de faţă au socotit că acolo arde multă pucioasă. Atunci a zis stareţul: «Iată arătarea cuvintelor mele şi a izbăvirii tale, pe care Domnul o a făcut cunoscută în chip simţit prin semnul ce s-a făcut». Deci, de atunci, aşa s-a depărtat de la mine patima îndrăcirii pântecelui şi acea poftă diavolească, încât nici în minte nu-mi mai venea”.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 103-104)