Rânduiala Botezului, în ceea ce are esențial săvârșirea acestei Taine, are în vedere întâi sfințirea apei care constituie „baia” celui ce este adus, ea fiind elementul material prin care va lucra puterea Duhului Sfânt.

Momentul din slujba Botezului prin care apa din cristelniță devine „baia Botezului” este însoțit de rugăciuni ce arată pregătirea naturii elementare pentru curățirea și sfințirea stăpânului ei – omul. Aceeași apă care a asigurat creșterea vieții pe pământ, care l-a curățat apoi, prin potop, de nelegiuiri, căreia i s-a dat putere sfințitoare prin atingerea ei de trupul Mântuitorului la Bobotează, aceeași apă care spală și necurăția trupească este și simbol al curăției sufletești.

Astfel, ea este folosită în iconomia mântuirii, în diferite etape din viața omenirii, cu același subînțeles în cele spirituale pe care îl are în cele materiale. De aceea, apa poartă cu ea sensul curățirii, devenind – prin sfințirea ei – element sfințitor în mod real, transmițând omului căruia îi este destinată „harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului”. Tocmai de aceea apa, legată fiind de planul mântuirii, semnifică mormântul în care cel botezat se îngroapă cu Hristos, prin afundarea în apa colimvitrei (cristelniței), din care scos, iese viu, înviat cu El (Hristos).

Legătura strânsă pe care rugăciunile Bisericii o fac între sfințirea apei la botez și sfințirea integrală a elementului apă prin botezarea Mântuitorului aduc în gândirea teologică presupunerea că acel moment din viața lui Iisus cel istoric a constituit și așezarea Tainei Botezului în viața omenirii. Există o corelație directă și determinantă între Taina Botezului administrată de Biserică și Botezul Domnului. Iar „temelia acestei înțelegeri... este doctrina admisă de toată Ortodoxia”, anume că „instituirea Tainei creștine a Botezului a fost începută de Mântuitorul odată cu propriul Său Botez în Iordan, nu numai după Înviere”.

(Anca Manolache, Sfintele Taine în viața Bisericii, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2004, pp. 11-12)