Ai văzut bunătatea Stăpânului? Prin urmare, nu în zadar şi pe degeaba, când am început acest cuvânt, am numit cele ce se întâmplă [acum] nuntă duhovnicească. Căci şi în cazul nunţii sensibile, nu se poate în alt mod ca o tânără să se unească cu bărbatul, dacă nu uită de părinţi şi de doică şi nu-şi mută cu totul voia ei spre mirele cu care urmează să se însoţească. De aceea şi fericitul Pavel, aplecându-se cu stăruinţă asupra acestui cuvânt, a numit faptul taină. Căci zice: „pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia lui şi vor fi cei doi un singur trup” (Efeseni 5, 31); şi după ce a primit în minte puterea acestui fapt, uimindu-se, a strigat zicând: „taina aceasta mare este” (Efeseni 5, 32).

Şi, într-adevăr, este mare! Căci ce cuget omenesc poate să priceapă firea acestui lucru? Şi cum nu s-ar uimi cineva, dacă ia aminte la faptul că o copilă hrănită [până atunci] cu lapte şi crescută în iatac, care a avut parte de atâta grijă din partea părinţilor până a crescut, când vine ceasul nunţii, deodată, într-o singură clipită, uită şi de durerile mamei şi de orice altă grijă, uită de obiceiurile [familiei] şi de legătura dragostei, şi simplu spus [uită] de toate iar toată voinţa ei o întoarce către acela pe care nu l-a mai văzut niciodată până în acea seară? Şi atât de mare este întorsătura lucrurilor, încât acela se face pentru ea toate, şi îl socoate tată şi mamă şi mire şi oricâte ar mai spune cineva. [Ba mai mult], nici nu-şi mai aminteşte de cei care au crescut-o atâţia ani. Şi atât [de puternică] devine legătura lor, încât nu mai sunt doi, ci un [singur trup].

(Sfântul Ioan Gura de Aur, Cateheze baptismale, Editura Oastea Domnului, 2003)