Atracția adolescentului pentru situații riscante

Să nu uităm că deseori independenţa se dobândeşte prin „ispitire”: ceea ce este ilegal sau imoral exercită o atracţie asupra adolescentului, deoarece îi dă sentimentul că s-a întărit destul, încât să poată ignora interdicţiile. Adolescentul se dedă ispitei imaginare a atotputerniciei, ceea ce e mai probabil să se petreacă la adolescenţii care ori nu au avut limite în creşterea lor, ori au trăit foarte intens şi sufocant limitele pe care acum vor să le încalce. Această plăcere şi poftă a riscului implică un element de „beţie” emoţională.

Autonomia afectivă a adolescenţilor e resimţită de aceştia ca o binefacere mai ales în familiile care se găsesc în condiţii de stres intens (familii dezorganizate, cu lipsa căldurii părinteşti, cu certuri, cu lipsa înţelegerii). Dimpotrivă, este clar că autonomia afectivă va părea dăunătoare adolescentului provenit din familia care se comportă cu susţinere faţă de acesta, deoarece în cazul autonomiei, adolescentul se va simţi lipsit de bunurile primite în familie.

Oricum, nu putem subestima importanţa îndepărtării psihice a adolescentului de părinţii lui ca o strategie în vederea depăşirii vulnerabilităţii faţă de condiţiile de stres ale familiei. Desigur, asta implică orientarea către o perspectivă a independenţei. „Oricât de utilă ar părea acum, trebuie văzută în perspectivă îndelungată şi posibilitatea de subminare a relaţiilor viitoare.” Una este tactica adaptării şi alta este o tactică perfectă.

Să nu uităm că deseori independenţa se dobândeşte prin „ispitire”: ceea ce este ilegal sau imoral exercită o atracţie asupra adolescentului, deoarece îi dă sentimentul că s-a întărit destul, încât să poată ignora interdicţiile. Este caracteristică observaţia autocritică a Fericitului Augustin: „Erau foarte frumoase acele pere, dar sufletul meu nu poftea la ele însele. Aveam acasă mai multe şi mai bune decât acestea. Dar le-am luat numai şi numai ca să fur... Ce plăcere oare mi-a dat furtul?... Voiam probabil să mă eliberez din închisoarea din lăuntrul meu şi să iau ceea ce era interzis fără a fi pedepsit. Ce caricatură prostească a puterii!”

Plăcerea riscului (condusul periculos, consumul narcoticelor, violenţa, încălcarea legii) se află în acelaşi univers. Adolescentul se dedă ispitei imaginare a atotputerniciei, ceea ce e mai probabil să se petreacă la adolescenţii care ori nu au avut limite în creşterea lor, ori au trăit foarte intens şi sufocant limitele pe care acum vor să le încalce. Această plăcere şi poftă a riscului implică un element de „beţie” emoţională.

Există şi adolescenţi care nu-şi dobândesc independenţa? Desigur. Cu toţii cunoaştem adulţi care şi-au făcut şi familie, dar care nu s-au dezlegat niciodată de părinţii lor şi depind încă de ei în hotărârile lor. Este vorba de un retard în lupta formării identităţii, de deformare şi de subdezvoltare. Şi aici găsim o ispită, o atracţie, deoarece atunci când părintele în mod sistematic foloseşte cerinţa: „Fă asta pentru mine, ca să mă bucuri sau să mă mulţumeşti!”, adolescentul înţelege destul de repede puterea deosebită pe care o deţine faţă de părinţii lui, aceea de a-i satisface sau nu. În perioada adolescenţei, eşecul autonomizării se manifestă deseori ca un sine fals.

(Preot Vasilios Thermos, Primăvară înnegurată: pentru o înţelegere a adolescenţei, traducere din limba greacă de pr. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 85-86)

De la același autor

Ultimele din categorie