Au nu ştiţi că sunteţi robi acelui căruia vă supuneţi?
„Faptul de a cădea şi de a ceda patimilor este cea mai de pe urmă robie, iar acela [care cedează] ignoră faptul că numai libertatea le poate stăpâni pe acestea”.
Cel ce nu este liber din punct de vedere moral întinează chipul lui Dumnezeu şi omul, în cinste fiind, se aseamănă dobitoacelor celor fără de minte, este lipsit de cinste, este umilit şi se nimiceşte. Cel liber moral este cu adevărat liber, fiindcă, dacă libertatea morală este voinţa noastră liberă cu adevărat, şi voinţa noastră liberă este libertatea, atunci numai cel moral liber este cu adevărat liber. Cel ce este neliber moral este neliber şi în faptă. Căci, dacă dependenţa morală este robie morală, şi robia morală este starea de nelibertate, urmează că cel ce este neliber moral este şi în faptă neliber şi rob legii păcatului, neputând să fie atras spre ceva bun, fiind sfătuit de voinţa lui. Din pricina acestei robii, zice şi Sfântul Apostol Pavel: Au nu ştiţi că sunteţi robi acelui căruia vă supuneţi?, iar Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Faptul de a cădea şi de a ceda patimilor este cea mai de pe urmă robie, iar acela [care cedează] ignoră faptul că numai libertatea le poate stăpâni pe acestea”.
(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 32)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro