Automedicaţia, periculoasă şi contraindicată
În opinia generală, se consideră că un medicament care poate fi procurat de la farmacie, fără reţetă de la medic, este lipsit de nocivitate. Din nefericire, foarte adesea, vecinii sau persoanele care urmează diferite tratamente cronice sunt cei care recomandă ce medicament ar fi bun pentru reducerea semnelor sau simptomelor unei noi îmbolnăviri.
Automedicaţia este practicată de o proporţie considerabilă de persoane din populaţia generală, având valoare pentru răspunsul iniţial în unele afecţiuni. De exemplu, administrarea de antipiretice (cum ar fi Paracetamolul) are drept efect reducerea febrei în infecţiile virale. Chiar dacă, prin automedicaţia administrată încă din stadiul incipient, unele afecţiuni pot fi tratate cu uşurinţă şi cu succes, în cazul altor afecţiuni, automedicaţia poate întârzia diagnosticarea la timp a bolii.
Statisticile demonstrează că în aproximativ 80% din situaţiile de automedicaţie, persoanele care şi-au procurat medicamentele respective nu au informaţii referitoare la posibilele efecte adverse ale medicaţiei.
Automedicaţia poate fi definită ca modalitate de utilizare a medicamentelor, cu scopul de autotratare a semnelor şi simptomelor care anunţă apariţia unei îmbolnăviri. Automedicaţia se referă şi la administrarea unor medicamente, continuă sau intermitentă, cu scopul de a reduce simptomatologia din unele afecţiuni cronice, dar fără o recomandare precisă din partea unui medic.
Însă, trebuie să avem în vedere că automedicaţia poate avea şi consecinţe nedorite asupra stării de sănătate. La unele persoane, procurarea de la farmacie a unui antiinflamator nesteroidian, cum ar fi Ibuprofenul (cu denumiri comerciale Nurofen®, Ibalgin®, Marcofen® etc), util pentru reducerea cefaleei sau a durerilor menstruale, poate determina apariţia de efecte de tip iritativ digestiv (adică apariţia de dureri gastrice, de senzaţie de arsură gastrică sau retrosternală). O situaţie particulară o reprezintă procurarea de la farmacie a chimioterapicelor antibacteriene (numite şi antibiotice).
Administrarea acestora, fără o recomandare din partea unui medic (care are competenţa de a stabili doza necesară şi durata tratamentului), poate duce la selectarea de tulpini rezistente la medicamentul respectiv şi, astfel, la prelungirea evoluţiei bolii, deci la prelungirea suferinţei. Mai mult, selectarea de tulpini rezistente are drept efect şi necesitatea unor cheltuieli suplimentare pentru sistemul de sănătate, prin utilizarea unor noi medicamente (mult mai scumpe), necesare tratării infecţiei pacientului respectiv.
Sughițul – interviu cu dr. Nicoleta Dimitriu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro