Sileşte-te să ai, precum am zis, inimă de mamă către aproapele şi aşa împlineşti porunca desăvârşit şi fără lipsă. Priveşte la o bună şi înţeleaptă mamă, în ce chip iubeşte pe copilul său, cum îl învaţă şi îl sfătuieşte, cum îl ajută în toate cele de trebuinţă lui, şi ceasuri întregi rabdă cu îngăduinţă neorânduielile lui, iar alteori îl pedepseşte cu dreptate. Şi de multe ori se face că nu le-a văzut şi le acoperă cu înţelepciune şi cu pricepere, că prin toate aceste daruri se lucrează dragostea, ca mamă şi împărăteasă a tuturor virtuţilor. Socoteşte, cum se bucură şi se veseleşte pentru folosul lui, iar la paguba lui se întristează, ca şi cum ar fi fost tot a ei. Câtă râvnă are pentru cinstea şi binele lui! Cu câtă evlavie se roagă lui Dumnezeu pentru el! În sfârşit, cât mai multă grijă şi osârdie are pentru el, decât pentru sine, şi de multe ori se lipseşte pe ea, ca să fie îndurată către el.

Şi dacă vei putea să ajungi la aşa fel de dragoste către aproapele, bucurie să-ţi fie ţie că ai ajuns la piscul acestei fapte bune. Şi de mă vei întreba, cum poţi avea astfel de dragoste către un străin şi de alt neam, îţi răspund că trebuie să vezi pe aproapele ca lucrul mâinilor lui Dumnezeu şi fiu al Lui, şi ca pe un mădular viu al lui Hristos, precum ne propovăduieşte de multe ori dumnezeiescul apostol: „Că toţi suntem mădulare ale lui Hristos”.

Şi pentru aceasta, a păcătui împotriva aproapelui, este ca şi cum ai păcătui împotriva lui Hristos; iar să faci bine aproapelui, este ca şi cum ai face lui Hristos. Aşa încât nu trebuie să socotești pe aproapele ca un om, ci ca pe Însuşi Hristos sau ca mădular al Lui, precum este cu adevărat, nu după materia trupului, ci cu împărtăşirea Duhului Lui, şi în mărimea dăruirii; fiindcă zice Domnul, că va socoti facerea de bine cea către aproapele ca şi cum Însuşi ar fi primit-o.

(Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 294-295)