Avem libertatea de a trăi în păcat sau a lupta împotriva lui
Ar putea zice cineva, ce bine că în vremurile noastre sunt tot mai puține cazuri când duhurile rele pun stăpânire pe unii oameni. Oare a renunțat diavolul la a ne chinui? Nu! Nu a renunțat, ci și-a schimbat armele pentru a ne putea stăpâni fără să ne dăm seama.
Avem libertatea de a trăi în păcat sau a lupta împotriva lui, de a trăi în virtute sau în plăceri păcătoase.
Ar putea zice cineva, ce bine că în vremurile noastre sunt tot mai puține cazuri când duhurile rele pun stăpânire pe unii oameni. Oare a renunțat diavolul la a ne chinui? Nu! Nu a renunțat, ci și-a schimbat armele pentru a ne putea stăpâni fără să ne dăm seama. Să întrebăm pe cineva care are niște dușmani, mai poate să-i numească pe aceia oameni, după felul cum îi vorbesc, ce-i vorbesc și cum doresc distrugerea lui? Acel om a devenit fiară sălbatică! Sau, întreabă pe o femeie care are soț bețiv! În fața lui, soția, copiii, munca, demnitatea lui de om, nu valorează toate la un loc cât paharul de țuică. În băutură își vede izvorul fericirii, iar familia este izvor de nemulțumiri și obligații, terorizându-i cu purtarea lui.
Citind porunca a doua dumnezeiască, vedem că ni se interzice închinarea la idoli. Ar putea spune cineva că această poruncă nu mai este actuală, a fost necesară numai în acele vremuri. Dar oare patimile care au pus stăpânire pe noi, nu sunt idoli la care cu atâta dragoste slujim? La unii dintre noi, dumnezeu este beția, la alții banul sau desfrâul, invidia, dușmănia sau altele. Sfântul Apostol Pavel spune despre astfel de oameni: „Dumnezeul lor este pântecele, iar slava lor este întru rușine căci nu cugetă decât cele pămânzești!” (Filipeni 3, 19). Toți acești oameni sunt stăpâniți de diavol, iar ei la rândul lor chinuiesc pe alții, făcând voia diavolului.
(Arhimandritul Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996, pp. 141-142)