Avem mântuirea la îndemână: răbdarea în toate
Rabdă-le pe toate care vin și te vei mântui. Trebuie, totuşi, să rabzi conștientizând; altminteri, poţi să rabzi și să nu tragi niciun folos.
„Cine va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” Dar avem ce răbda? În privinţa asta nimeni nu duce lipsă. Fiecare are un stadion mare în care poate să-şi antreneze răbdarea; înseamnă deci că fiecare are mântuirea la îndemână. Rabdă totul până în sfârşit și te vei mântui!
Trebuie, totuşi, să rabzi întru cunoştinţă; altminteri, poţi să rabzi și să nu tragi niciun folos.
Mai întâi, se cuvine să păzeşti sfânta credinţă şi să duci viaţă fără pată, după îndreptarul credinţei, iar păcatele ce s-ar întâmpla să le cureţi numaidecât prin pocăinţă.
În al doilea rând, primeşte tot ce trebuie să rabzi ca din mâna lui Dumnezeu, ţinând bine minte că fără voia lui Dumnezeu nimic nu se întâmplă.
În al treilea rând, având credinţa că tot ce vine de la Domnul este trimis de El spre binele sufletelor noastre, pentru toate dă mulţumire lui Dumnezeu fără făţărnicie: dă mulţumire pentru necazuri şi dă mulţumire pentru mângâieri.
În al patrulea rând, să iubeşti necazurile, fiindcă sunt mijloace puternice de mântuire şi să te sileşti a înseta de ele ca de o doctorie amară, însă vindecătoare.
În al cincilea rând, să ţii minte că atunci când a venit necazul nu îl poţi lepăda ca pe o haină strâmtă: trebuie să-l înduri. Este spre desăvârșirea ta.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, pp. 55-56)
Vreau să simt bucuria lui Hristos!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro