Avem nevoie să înmulțim virtuțile

Cuvinte duhovnicești

Avem nevoie să înmulțim virtuțile

Zici că ai credință? Ia seama să nu faci această credință deșartă și neroditoare. „Dar ce trebuie să fac, ca să nu fie așa credința mea?”

Virtuțile trebuie lucrate nu doar o dată, ci trebuie să facem în așa fel încât ele să rămână pururea în noi, să fie înrădăcinate în noi și, astfel fiind, să nu rămână la aceeași treaptă, ci să sporească din ce în ce mai mult, crescând în putere și rodnicie.

Doar astfel, vrea să spună Apostolul, nu vei rămâne trândav și neroditor „în cunoștința Domnului nostru Iisus Hristos”. Intră întru cunoștința Domnului acela care crede în El și Îl mărturisește.

Zici că ai credință? Ia seama să nu faci această credință deșartă și neroditoare. „Dar ce trebuie să fac, ca să nu fie așa credința mea?” Trebuie să sporești în toată virtutea. Unde sunt cei care spun: „Crede doar și e de ajuns; nu e nevoie de nimic mai mult”?! Cel care crede așa ceva este orb (II Petru 1, 9).

(Sfântul Teofan ZăvorâtulTâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 19)

Citește despre: