Sărbătorile mari, cunoscute și sub numele de praznice împărătești, au întotdeauna în calendar un „ecou” liturgic. Astfel, a doua zi după marea sărbătoare sunt cinstite personajele care au participat la evenimentul din istoria mântuirii noastre. După marele praznic al Nașterii Domnului se face pomenirea Soborului Maicii Domnului, iar după Botezul Domnului, a doua zi îl cinstim pe Sfântul Prooroc și Înaintemergător Ioan. La fel, imediat după Buna Vestire este pomenit Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, iar după Întâmpinarea Domnului sunt prăznuiți prorocii Simeon și Ana, care au vestit la templu pe Pruncul Mesia.

Despre viața Sfântului Simeon consemnează mai multe Prologul de la Ohrida, preluând o tradiție atestată de Scrisoarea lui Aristeas (sec. II î.Hr.) și adăugând că acesta a fost unul dintre cei 70 de învățați care au tradus Septuaginta, adică textul Vechiului Testament din ebraică în greacă. Nefiind încredințat de realitatea profeției nașterii lui Hristos dintr-o fecioară, Simeon a modificat în câteva rânduri traducerea, astfel încât să fie „rezonabilă”, însă în cele din urmă a fost vestit de către un înger că nu va gusta moartea până nu va vedea aceste lucruri împlinindu-se. Tradiția spune că Sfântul Simeon avea 360 de ani când a venit la templu, pentru a întâmpina pe Domnul. Văzând pe Ziditorul și purtându-L în brațe, el a rostit rugăciunea pe care o auzim la slujba Vecerniei: „Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32).

Cinstirea Sfântului Simeon în Biserică este foarte veche, fiind asociată cu praznicul Întâmpinării Domnului, cunoscut încă din secolul al IV-lea și menționat în omilii ale Sfinților Chiril al Ierusalimului, Grigorie Teologul, Amfilohie de Iconiu, Grigorie de Nyssa și Ioan Gură de Aur. Și jurnalul Egeriei, aflată în pelerinaj la Ierusalim pe la sfârșitul secolului al IV-lea, face amintire de praznicul care avea loc la 40 de zile după Nașterea Domnului.

Despre vârsta înaintată a lui Simeon, care depășea cu mult durata de viață obișnuită a oamenilor, fac amintire Gheorghe Kedrinos în Synopsis și Eftimie Zigaben în Comentariul său la Luca, acesta din urmă atestând că Simeon avea 270 de ani când a purtat pe Domnul în brațe.

Alte tradiții bisericești atestă că Simeon ar fi fost un învățător de lege, fiul rabinului Hillel și tatăl lui Gamaliel, cel amintit în Faptele Apostolilor 5, 34, însă aceste asocieri stau într-un contrast evident cu mențiunea simplă „un om din Ierusalim”, a Sfântului Evanghelist Luca (2, 25). Sfinți Părinți - precum Atanasie cel Mare în Despre aceeași natură a Tatălui și a Fiului, Chiril al Ierusalimului în Omilie la Întâmpinarea Domnului, dar și Epifanie de Salamina în Învățătură despre Părinții Legii celei Vechi și ceilalți - spun că Simeon a fost preot la templu, acesta fiind și motivul pentru care se afla de față atunci când Maica Domnului și Dreptul Iosif au venit cu Pruncul cel Sfânt. Iosif Imnograful, cel care a compus canonul de la sărbătoarea Sfântului Simeon, pare să se refere la aceeași funcție sacerdotală a lui Simeon: „Jertfele legii ai adus, prea sfințit sângele mielului cel de mântuire, ce s-a vărsat pentru milostivirea cea negrăită, slăvindu-l de departe. Pe care întrupat fiind, Simeoane, te-ai proslăvit mai mult decât Moise și decât toți proorocii” (Mineiul pe Februarie, ziua a treia, cântarea a 8-a, peasna a 2-a). În sfârșit, o mențiune suplimentară despre viața lui Simeon face și Evanghelia apocrifă a lui Nicodim (17, 1-3), care amintește de cei doi fii ai săi, numiți Charinos și Leukios, care au fost printre cei înviați din morți, atunci când Domnul a murit pe cruce.