Nu cumva ce te îmbie te ține și în robie?

Ia, gândește-te, cumva

N-ai și tu budinca ta?

Astăzi șoricelul Tică

A dat iama-ntr-o budincă:

‒ Ei, dar ce frumos miroase,

Ce stafide siropoase,

Ce brânzeturi delicate,

Ce arome vanilate!

 

N-a mai stat pe gânduri Tică

Să se-ntrebe cum adică

Un desert așa de soi

Stă-n fărașul de gunoi.

 

‒ Asta n-are importanță,

Și-a zis el cu aroganță,

N-am eu vreme de gândit!

Și s-a pus pe ghiftuit.

 

A mâncat el voinicește,

Așa prânz, cui nu-i priește ?!

Și apoi s-a-ntins tihnit

În făraș și-a adormit.

Iar motanul Lică: hap!

L-a-nghițit cu tot cu cap.

N-a putut nici chiț să zică

Mâncăciosul din budincă.

 

Vezi sărmanul ce-a pățit

Dacă-a fost nesocotit!

De-ar fi stat să se gândească

Și să se mai chibzuiască,

Și-ar fi amintit un pic

Că atunci când era mic

Buna șoricioaică-mama

Îi spusese să ia seama

Că ce-i plăcut și frumos

E lucru primejdios,

Fiindcă mai întâi te-mbie

Și apoi te ia-n robie,

Te desfată, te alintă,

Ca la urmă să te-nghită.

 

A pățit-o bietul Tică:

L-a dat gata o budincă!

Însă tu care citești

Și pe sub mustăți zâmbești,

Ia gândește, nu cumva

Ai și tu budinca ta,

Adică vreun lucru care

E frumos la arătare,

Și pe care îl râvneșsti

Fără să te mai gândești

C-ar putea fi o capcană

Cu intențe vicleană,

Pusă-anume în faraș

De netrebnicul vrăjmaș,

Ca să-nghită fioros

Sufletul tău prețios?

Deci problema e că, iată,

Râde ciob de oală spartă!

 

(Poezii cu iz de Filocalii, Editura Bonifaciu, 2011)

 

Ultimele din categorie