Predică la Nașterea Domnului - IPS Irineu Pop-Bistriţeanul (1)

Sărbătoarea cu datinile ei creştineşti trebuie să fie pentru noi un prilej de întărire a credinţei, de sporire a speranţei că Dumnezeu veghează asupra noastră chiar când suntem învăluiţi de necazuri şi dureri, de nedreptăţi şi amărăciuni.

Dumnezeu este cu noi.

 

Dreptmăritori creştini,

 

Au trecut douăzeci de veacuri de când Fecioara Maria şi tâmplarul Iosif din Nazaretul Galileei, într-o noapte adâncă, căutau loc de găzduire în Betleem. Toate porţile erau închise în faţa Fiului lui Dumnezeu, Care Se cobora în lumea noastră pentru ca să aducă lumină „poporului care stătea în întuneric şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii” (Mt. 4, 16). Nişte păstori îi conduc într-o peşteră săracă unde „Fecioara Maria/Naşte pe Mesia”. Aceasta este noaptea care pune capăt aşteptării de secole. Este noaptea în care începe ziua fără de apus. Acum, cerul se logodeşte cu pământul, iar cântecul îngerilor se acordă cu vocile celor mici şi săraci, ale celor curaţi. Păstorilor li se dă vestea care îi bucură pe toţi: „Astăzi vi S-a născut Mântuitor” (Lc. 2, 11).

 

Iubiţi credincioşi,

 

În una din galeriile de pictură ale Europei, se găseşte un tablou interesant. Pe pânza aceea este Naşterea Domnului, într-un cadru atât de cunoscut: Fecioara Maria, dreptul Iosif, păstorii, ieslea, staulul cu vite. Persoane şi lucruri abia se disting din umbrele nopţii adânci, în care s-a petrecut marea taină a creştinătăţii.

De unde vine lumina? Nu de la sfeşnic de lumânare, nici de la lună, nici din cer. Toată strălucirea vine de la faţa Pruncului, Care Se vede culcat pe o mână de paie la mijloc, ca de la un mic soare căzut pe pământ. Pictorul a reuşit să prindă cu măiestrie de mare inspiraţie tot înţelesul evenimentului petrecut la Betleem, înţeles pe care Biserica noastră îl cântă cu atâta bucurie, de Crăciun: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei...”.

Soarele dreptăţii este coborât între oameni; Dumnezeul slavei este cu noi. Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: „O, minune, ce să spun, cum să descriu această naştere? Toate mă umplu de uimire. Cel vechi în zile, Prunc! Cel Ce şade pe tron ceresc, acum culcat în iesle! Cel nepipăit, acum supus mâinilor omeneşti! Cel Ce a sfărâmat legăturile morţii, e înfăşat în scutece!”.

Naşterea Domnului depăşeşte şi lasă în umbră tot ce s-a săvârşit important sub soare. Înainte cu opt veacuri de Naşterea lui Iisus, proorocul Isaia spunea: „Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umerii Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Is. 9, 5). Prin Naşterea Sa cu trup din Sfânta Fecioară Maria, Fiul lui Dumnezeu coboară din slava Sa în peştera cea săracă a Betleemului.

Mai presus de înţelegerea minţii omeneşti şi spre uimirea de neînţeles a Puterilor cereşti, Fiul lui Dumnezeu ia chip de rob, „făcându-Se asemenea oamenilor” (Filip. 2, 7), afară de păcat. Această tainică lucrare Îl face pe Hristos Domnul permanent actual şi viu în viaţa oamenilor, renăscânduSe, astfel, în ieslea sufletelor lor ca Mângâietor, Luminător, Călăuzitor spre tot ce este de folos şi mântuire. Acest lucru îl arată colindul: „Răsună înspre seară/Al clopotelor cânt,/Că vine, vine iară/Iisus pe-acest pământ./El vine’n leagăn verde,/De îngeraşi purtat,/Să scape lumea întreagă/De rău şi de păcat”.

De multe ori, când ne gândim la Dumnezeu, Îl vedem sub chipul Creatorului Atotputernic, Care a făcut lumea sau ca un Împărat glorios, Care stăpâneşte universul. Da, El este, într-adevăr, Creator şi Domn, dar Evanghelia ni-L descoperă ca pe un Tată iubitor, Care prin întruparea Fiului Său ne adoptă în familia Sa şi ne face copiii Săi. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan zice: „Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu; şi suntem! Dar ce vom fi, nu s-a arătat până acum. Ştim că atunci când El Se va arăta, vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea pe El aşa cum este” (I In. 3, 1-2). Dumnezeu ne iubeşte. Naşterea lui Iisus este răspunsul Părintelui ceresc la cea mai arzătoare nevoie a sufletului omenesc.

Când vorbim de nevoile omului, ne facem adesea vinovaţi că avem în vedere doar cele trupeşti: mâncare, îmbrăcăminte, locuinţă. Noi avem, într-adevăr, trebuinţă de aceste lucruri şi e bine că ne străduim să le obţinem. Însă scris este că „nu numai cu pâine va trăi omul” (Mt. 4, 4).

Giovanni Papini scria undeva: „Doamne, nouă ni se pare că flămânzim după pâine, dar foamea noastră nu este decât lipsa Ta!”. Noi avem nevoie de adevăr, de iubire şi pace şi toate acestea ni sau dăruit în noaptea când în Betleem S-a născut Mântuitorul nostru.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu ne umple de convingerea că Dumnezeu este cu noi. Proorocul Isaia, vestind venirea lui Mesia, L-a numit Emanuel, care se tâlcuieşte „Dumnezeu este cu noi” (Is. 7, 14). Proorocia s-a împlinit în ziua când Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit în lume şi rămâne în lume cu credincioşii Săi. Domnul nostru ne promite: „Iată cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20).

Bradul de Crăciun, care rămâne verde, simbolizează pe Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, de la Care dobândim şi noi viaţa cea veşnică şi nepieritoare, înfruntând cu stăruinţă iarna păcatelor şi gerul pătrunzător al ispitelor. Sub brad, bătrânul Moş Crăciun aduce daruri pentru toţi, dar mai ales pentru copiii care poartă pe chipurile lor gingaşe nevinovăţia Pruncului Iisus. În acest fel, ne aducem aminte de darurile minunate pe care le-a adus Hristos Domnul, la venirea Sa în lume.

Acest lucru îl exprimă Utrenia praznicului astfel: „Pentru noi Dumnezeu a venit între oameni, pentru firea cea stricată Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi. La cei nemulţumitori a venit Făcătorul de bine, la cei robiţi Eliberatorul, la cei ce şedeau în întuneric a venit Soarele dreptăţii, în iad Lumina, în moarte Viaţa, pentru cei căzuţi Învierea”.

Sărbătoarea cu datinile ei creştineşti trebuie să fie pentru noi un prilej de întărire a credinţei, de sporire a speranţei că Dumnezeu veghează asupra noastră chiar când suntem învăluiţi de necazuri şi dureri, de nedreptăţi şi amărăciuni. Trebuie să recunoaştem că, ..., omenirea zace doborâtă şi rănită, sfâşiată şi înfrântă, ameninţată şi străpunsă, bolnavă şi muribundă. În fiecare zi, se face atâta rău în lume, Legea lui Dumnezeu este încălcată pe faţă, numele Său este blasfemiat, ziua Sa, Duminica, este profanată.

În aceste zile, nu se mai respectă valoarea vieţii, numărul avorturilor creşte tot mai mult, se extind crimele şi delictele, ura şi violenţele. Oare, ce am face noi dacă am fi orfani şi părăsiţi, într-un univers gol şi înspăimântător? Ce bucuroşi suntem că nu este aşa, fiindcă în Betleem, acum două mii de ani, ni S-a născut Mântuitor! E destul să-I zicem Lui ca femeia cananeeancă: „Doamne, ajută-mă!” (Mt. 15, 25) şi Iisus ne răspunde: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Că Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa Sa răscumpărare pentru mulţi” (Mt. 14, 27; Mt. 20, 28). El este cu noi în Biserică, unde prezenţa Sa reală este lumină pentru drum, este mângâiere pentru oboseală, este balsam pentru răni, este bucurie în durere, este pace în strâmtorare.

 

Iubiţii mei,

 

La această mare sărbătoare, veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, cu profundă adoraţie, concretizată printr-o autentică comportare creştinească. Să ne fie limpede că de Crăciun nu ne putem bucura cu adevărat decât urmând smerenia, iubirea, credinţa, răbdarea şi iertarea Pruncului Mântuitor, Care ne grăieşte astfel: „Pildă v-am dat vouă!” (In. 13, 15); „Învăţaţi-vă de la Mine!” (Mt. 11, 29).

Trăind fără abateri, după Evanghelia lui Hristos, şi imitând exemplul Său sublim de puritate şi virtute, inima noastră devine o iesle sfântă, în care Domnul nostru Se sălăşluieşte cu harul şi cu îndurările Sale şi ne face fericiţi.

Fie ca sfintele sărbători să vă aducă împlinirea tuturor dorinţelor de folos şi de mântuire, iar Anul Nou care vine să-l petreceţi cu bine. Amin.

De la același autor

Ultimele din categorie