Viaţa Sfântului Mucenic Ştefan de la Decani, Regele Serbiei
Sfântul Rege Ştefan, împreună cu Sfântul Sava al Sârbilor şi cu Sfântul Principe Lazăr, constituie cea mai slăvită treime a sfinţeniei, nobleţei şi jertfei de sine, şi un dar nepreţuit adus de Dumnezeu poporului sârb.
El a fost fiul Regelui Milutin şi tatăl Ţarului Duşan. La porunca tatălui lui înaintea căruia fusese clevetit pe nedrept, el a fost orbit, iar la porunca nestatornicului său fiu, Duşan, el a fost sugrumat, pe când era deja mai vârstnic. Când l-au orbit, s-a arătat înaintea lui Sfântul Nicolae, în biserica de la Ovce Pliie (Câmpul Oilor), şi arătând către ochii lui, i-a zis: „Ştefane, nu te teme, iată ochii tăi se află în palma mea. La vremea cuvenită, îi vei căpăta înapoi.” Ştefan a petrecut timp de cinci ani ca prizonier la Constantinopol, în Sfânta Mănăstire Pantocrator. Fiind bărbat plin de înţelepciune, el s-a înarmat cu rugăciunea, cu răbdarea, cu cele mai aspre nevoinţe călugăreşti, cu blândeţea şi cu evlavia. Astfel, el i-a întrecut în bunătăţi nu doar pe monahii de la Pantocrator, ci şi pe toţi monahii constantinopolitani.
Încheindu-se cei cinci ani, Sfântul Mare Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni iar s-a arătat înaintea multpătimitorului Ştefan şi i-a zis: „Am venit să împlinesc făgăduinţa ce ţi-am făcut.” Sfântul Nicolae a însemnat atunci cu semnul Sfintei Cruci faţa lui Ştefan, iar Ştefan şi-a recăpătat vederea, desăvârşit. Spre mulţumită şi slavă lui Dumnezeu, el a ctitorit Biserica de la Decani, una dintre cele mai frumoase biserici ale creştinătăţii şi evlaviei sârbe, zidite în vechiul şi somptuosul stil bizantin.
Sfântul Rege Ştefan, împreună cu Sfântul Sava al Sârbilor şi cu Sfântul Principe Lazăr, constituie ceva mai slăvită treime a sfinţeniei, nobleţei şi jertfei de sine, şi un dar nepreţuit adus de Dumnezeu poporului sârb. Sfântul Ştefan a trăit ca un mucenic toată viaţa lui, şi mucenic s-a înălţat la ceruri la anul 1336, primind de la Atotputernicul Dumnezeu pe Care cu credinţă L-a slujit cununa nepieritoare a veşnicei slave.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II iulie-decembrie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 627-628)
Viața și cinstirea Sfântului Mucenic Mercurie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro