Cântare de laudă la Sfântul Ştefan de la Decani, Regele Serbiei

Rugăciuni

Cântare de laudă la Sfântul Ştefan de la Decani, Regele Serbiei

Torturat şi prigonit, Sfântul Rege Ştefan de la Decani

Torturi şi prigoană a îndurat fără ură, ca un creştin.

Pe când se părea că este călcat de toţi,

Atunci el a fost biruitor, puternic şi nerănit.

Răbdarea lui sfântă a tatălui greşeală o a vădit,

Şi-adânca-i înţelepciune pe Cantacuzin l-a biruit.

El cu tăcerea biruit-a pe reaua Simonida,

Şi cu credinţa în Domnul pe Regele Şişman.

El mult mai puternic a fost decât puternicul lui fiu,

Căci drepţii totdeauna mai tari sunt decât răii.

Puterea cea lumească sfârșește în noroi,

Pe când cereasca sfârşit nu cunoaşte nicicând.

Regele de la Decani, iubitul şi blândul Ştefan,

Putere a primit de la a lui Dumnezeu putere:

Pe el însuşi Domnul Hristos l-a împuternicit,

Care i-a dat viaţa, tronul şi suverana domnie.

Ştefan cunoscut-a acest adevăr,

Pe care cu glas tare îl a mărturisit.

De aceea la urmă el pe toţi duşmanii i-a biruit,

Noi lui ne rugăm să mijlocească pentru noi!

O, Sfinte Părinte al Sârbilor Ştefane, Rege preaminunat,

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu

Ca să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II iulie-decembrie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 629)

Rugăciunile lunii Noiembrie

Calendar ortodox
13 Noiembrie